26.6 C
București
luni, 15 iunie 2026
AcasăSportSurse: 350 de foști deputați au cerut pensii speciale

Surse: 350 de foști deputați au cerut pensii speciale

Aproximativ 350 de foşti deputaţi au depus cerere la Secretariatul general al Camerei, pentru a primi pensii speciale, potrivit unor surse citate de Agerpres

Imediat după ce legea pensiilor speciale pentru parlamentari a fost adoptată, foştii aleşi care au avut cel puţin un mandat întreg de deputat şi care îndeplinesc condiţiile legale pentru a fi pensionaţi au început deja să depună cereri la Secretariatul general al Camerei, astfel că, până în prezent, au fost înregistrate aproximativ 350 de solicitări.

Deocamdată, legea nu poate fi pusă în aplicare, deoarece nu a parcurs toate etapele procedurale. Birourile permanente ale Camerei şi Senatului au adoptat, în urmă cu o săptămână, normele de aplicare a legii fără a aştepta însă avizele de la Ministerul Muncii şi de la Ministerul de Finanţe. Cele două ministere au trimis luni punctele de vedere cu privire la aceste norme, iar potrivit acestora, anumite prevederi „nu sunt conforme” cu legislaţia. 

Citește și: Pensiile parlamentarilor încalcă legea

Din acest motiv, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a trimis cele două puncte de vedere Comisiei pentru statutul deputaţilor şi senatorilor pentru a face raport pe marginea avizelor de la Guvern şi modificările ce se impun la normele de aplicare a legii privind pensiile parlamentarilor.

 

 

Cele mai citite

Trump merge la summitul G7 cu propria agendă: pacea cu Iranul, Ucraina şi testul relaţiilor cu aliaţii

Liderii celor mai puternice economii occidentale se pregătesc pentru o întâlnire în care Washingtonul este aşteptat să impună principalele teme de discuţieSummitul G7 de...

S-a răzgândit și revine la FCSB! Mutarea-surpriză care schimbă planurile roș-albaștrilor

Thomas Neubert, cel care a făcut parte și din staff-ul lui Mirel Rădoi, va reveni la FCSB și va ocupa din nou funcția de...

Diana Buzoianu: Nu voi vota „USL 3.0”. USR își menține decizia de a nu intra într-un guvern cu PSD

Ministrul interimar al Apelor, Pădurilor și Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că nu va vota „USL 3.0”, în timp ce Biroul Național al USR...
Ultima oră
Pe aceeași temă