7.8 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportCine este Corina Șuteu, noul ministru al Culturii

Cine este Corina Șuteu, noul ministru al Culturii

Corina Șuteu este noul ministru al Culturii. Printre cele mai importante funcții pe care le-a ocupat, se numără cea de directoare a ICR New York și secretar de stat în Ministerul Culturii. 

Corina Șuteu a absolvit Facultatea de Litere, specializarea română-engleză la Universitatea Bucureşti (1983) şi un master în management cultural, Mastere Spécialisé Européen en Management des Entreprises Culturelles (Dijon, Franţa) (1991).  După terminarea studiilor, ea a fost profesor de română-engleză la Liceul Agro-industrial Făgăraş (1983-1987) şi redactor la Revista „Teatrul” (1987-1989). 

Totodată, Șuteu a ocupat funcţia de director al Uniunii Teatrale din România (1991-1993) şi al Theatrum Mundi, în prezent, Metropolis (1993-1995). A fost director al Masterului Specializat în Management cultural european din Dijon, Franţa (1995-2001), preşedinte al Forumului reţelelor culturale europene (1995-2002) şi director al Institutului Cultural Român din New York (2006-2012). 

Din ianuarie 2016 este secretar de stat la Ministerul Culturii. 

Citește și: UPDATE: Cioloș l-a demis pe ministrul Culturii. Cine îi va lua locul

A fost consultant pentru diverse programe ale Uniunii Europene, Consiliul Europei, UNESCO, reţele culturale europene, diferite organisme culturale şi de cercetare pe plan internaţional: expert pentru mai multe programe ale Consiliului Europei (1991-2002); expert pentru direcţia de politici culturale pe probleme de formare în management cultural şi politici culturale în cadrul UNESCO (1995-2005); expert în cadrul UE, contribuind la studiul despre mobilitatea artiştilor în Europa (1998-2005); expert coordonator pentru proiectul de educaţie permanentă a profesioniştilor în cadrul programului Phare „Dimensiunea Culturală a Democraţiei” (2000); expert naţional pentru studiul „The State of Cultural Cooperation in Europe”, realizat la solicitarea Comisiei Europene (2003), potrivit Agerpres.

A fondat şi a condus Asociaţia culturală ECUMEST (1998-2005), specializată în politici culturale, care a militat pentru pentru emanciparea instituţională a sectorului culturii în Romania şi în Europa centrală şi de est. Membră în comitetul de conducere al a Informal European Theatre Meeting (1992-1998). 

În 2012, a fondat, împreună cu criticul de film Mihai Chirilov, Romanian Film Initiative, care organizează Festivalul Making Waves: New Romanian Cinema. Este autoare a numeroase rapoarte şi studii de specialitate (politici culturale). Împreună cu Hanneloes Weeda şi Cas Smithuijsen, a editat cartea „Arts Politics and Change. Participative Cultural Policy-making in South East Europe” (Amsterdam, 2005). Este, de asemenea, autoarea volumului „Another Brick in the Wall, a Critical Overview of Cultural Management in Europe” (Amsterdam, 2006).

Miercuri, Vlad Alexandrescu a anunțat, pe Facebook, că va renunța la conducerea Ministerului Culturii, pe fondul scandalului de la Opera Națională București. Vineri, a revenit asupra demisiei și a spus că va pleca din funcție doar dacă primește asigurări că vor fi continuate reformele.

La începutul lunii aprilie, la Opera Națională din București au apărut tensiuni, care au degenerat, ulterior, într-o serie de proteste ale angajaților, cât și refuzul balerinilor de a urca pe scenă, ducând la schimbarea directorului instituției de mai multe ori. 

 

 

 

Cele mai citite

9 persoane rănite și pagube raportate în urma cutremurului din Japonia

Cutremurul care a lovit sud-vestul Japoniei s-a soldat cu 9 persoane rănite şi a provocat pagube, au anunţat joi autorităţile. Seismul cu magnitudinea de 6,6...

Climate Change Summit Awards premiază tinerii și IMM-urile ce propun soluții practice la provocările climatice

Climate Change Summit, cel mai mare eveniment regional pe tema schimbărilor climatice, susține și premiază soluții inovatoare și transformatoare din Europa Centrală și de...

Acumularea de gaze este o cauză posibilă a exploziei de la blocul din Craiova

Acumularea gaze este posibila cauză a exploziei produse miercuri seară la un bloc din Craiova, în urma căreia o persoană a murit și trei...
Ultima oră
Pe aceeași temă