14.8 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSportCine este Dan Marian Costescu, propus pentru postul de ministru al Transporturilor

Cine este Dan Marian Costescu, propus pentru postul de ministru al Transporturilor

Nominalizat de premierul desemnat Dacian Cioloş pentru portofoliul de la Transporturi, Dan Marian Costescu este, din luna martie, directorul general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, iar anterior a lucrat pentru companii private sau de stat, din România şi Europa, din domenii ca industrie sau exploatare feroviară, scrie Mediafax. 

În vârstă de 46 de ani, Costescu este absolvent al Universităţii Politehnica din Bucureşti şi a publicat mai multe studii în domeniul transporturilor, sector de care ar urma să se ocupe şi în Cabinetul Dacian Cioloş.

Costescu a fost responsabil pentru strategiile de achiziţie, restructurare, repoziţionare pe piaţă sau integrare în structura dorită de acţionariat ori autoritatea tutelară a unor companii precum Romvag SA Caracal (România, cu 900 salariaţi), Karsdorfer Eisenbahn – KEG/ Cale Ferată Privată (Germania), Autoritatea Feroviară Română (AFER).

Costescu a înfiinţat, dezvoltat şi condus companii de inginerie feroviară, precum Forschung Mess – und Daten-Technik Zentrum (Germania, în perioada aprilie 2001-mai 2004) şi Sistematic Engineering România, la conducerea căreia s-a aflat timp de 11 ani. A reprezentant, totodată, Căile Ferate Române în Comitetul Director pentru Cercetare Aplicată şi Elaborare a Normelor Feroviare Internaţionale, din cadrul European Railway Research Institute – ERRI (din Olanda), Organismul de Cercetare al UIC.

De asemnenea, el a oferit consultanţă pentru privatizarea SC Electroputere Craiova, cu 5.000 de angajaţi şi a fost responsabil pentru preluarea de către Waggonbau Brunninghaus-Krupp a unui producător de vagoane cu 300 de salariaţi.

În luna martie a acestui an, Dan Costescu a fost numit director general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, preluând conducerea executivă a companiei.

Cele mai citite

Beneficiile săpunurilor naturale bio antiacneice

Acneea reprezintă una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni dermatologice, afectând milioane de persoane la nivel global, indiferent de vârstă sau gen. Caracterizată prin...

Beneficiile săpunurilor naturale bio antiacneice

Acneea reprezintă una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni dermatologice, afectând milioane de persoane la nivel global, indiferent de vârstă sau gen. Caracterizată prin...

Continuă pasa neagră a Rapidului! Giuleștenii, învinși pe teren propriu de Universitatea Craiova

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-1 în fața Rapidului, în Giulești, grație golului macat la ultima fază de Alexandru Crețu. Universitatea a deschis...
Ultima oră
Pe aceeași temă