15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportCine îl sprijiă în Guvern pe ministrul Sănătăţii

Cine îl sprijiă în Guvern pe ministrul Sănătăţii

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat joi, la Cluj, că ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, este un foarte bun specialist şi şi “face foarte multe lucruri bune” în activitatea sa de la minister, adăugând că acesta se bucură de sprijinul premierului Dacian Cioloş şi al întregii echipe de miniştri. 

‘Nu cred că vor mai fi remanieri în perioada următoare, am trecut la o fază de lucru, de implementare a proiectelor şi în cazul în care nu se vor întâmpla accidente, nu cred că va fi acest lucru. Vreau să vă spun că domnul Patriciu Achimaş este un foarte bun ministru. Din păcate, a moştenit în acest minister şi în general în viaţa medicală din România o criză în care este foarte greu să te descurci. Ministerul este aproape gol, nu sunt specialişti, pentru că nivelul de salarizare este foarte slab în minister, are deficienţe de specialişti în minister, dar a făcut foarte multe lucruri bune în această perioadă’, a declarat Vasile Dîncu, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor referitoare la o eventuală remaniere la Ministerul Sănătăţii, transmite Agerpres

El a mai spus că premierul şi membrii guvernului au încredere în ministrul Sănătăţii. 
‘Noi avem toată încrederea în ceea ce face Patriciu Achimaş. Are multe crize, în fiecare săptămână îi apare câte ceva nou şi este foarte greu de gestionat. Eu îl înţeleg foarte bine, lucrez cu el foarte bine, îl sprijin cât pot, premierul îl sprijină, face foarte multe lucruri bune. Este un foarte bun specialist’, a subliniat Vasile Dîncu. 

Vicepremierul a adăugat însă că medicii ar trebui să discute cu presa printr-un purtător de cuvânt. ‘Sigur că uneori declaraţiile unui medic par mai cinice şi sunt interpretate într-o cheie mai dură şi cred că medicii ar trebui să aibă în mare măsură purtători de cuvânt atunci când comunică cu presa, pentru că una este viziunea celor care se luptă zilnic cu suferinţa, viziunea lor despre viaţă, sau limbajul sau ascuţimea frazelor, şi alta e a unui specialist în comunicare, care ştie să rotunjească lucrurile, ştie să nu creeze crize prin cuvinte’, a mai spus Dîncu. 

Vicepremierul Vasile Dîncu a participat joi, la Cluj, la seminarul “Simplificarea Fondurilor structurale şi de investiţii europene”, alături de comisarul european pentru politică regional, Corina Creţu, de preşedintele Comisiei de dezvoltare regională a Parlamentului European, Iskra Mihaylova, şi de europarlamentarul Mircea Diaconu. 

Cele mai citite

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Ciolacu reafirmă că alianța PSD-PNL îl are pe Cătălin Cîrstoiu candidat la Primăria generală a Capitalei

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că în prezent Cătălin Cîrstoiu este candidatul alianţei PSD-PNL la Primăria generală a Capitalei, potrivit spotmedia.ro. El a subliniat că...
Ultima oră
Pe aceeași temă