11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportCioloș, la Washington: România dorește sprijinul activ al SUA, pentru o prezență...

Cioloș, la Washington: România dorește sprijinul activ al SUA, pentru o prezență a aliaților pe tot flancul estic

Premierul Dacian Cioloș i-a transmis vicepreședintelui Statelor Unite Joseph Biden că România doreşte sprijinul activ al SUA, pentru o prezenţă înaintată a aliaților pe tot flancul estic, de la Marea Baltică până la Marea Neagră.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, în cadrul discuțiilor purtate de cei doi la Washington, au fost abordate câteva dintre principalele aspecte de pe agenda bilaterală, cu accent pe interesul comun de a întări Parteneriatul Strategic, care stă la baza cooperării dintre cele două ţări. Demnitarii şi-au exprimat satisfacţia faţă de nivelul „excelent al dimensiunii de securitate şi apărare, subliniind că există premise favorabile pentru consolidarea şi aprofundarea acestuia”.

Citește și: Dacian Cioloș, la Washington: Am început să devenim furnizori de securitate, nu doar solicitanţi de securitate

Totodată, Cioloș și Biden au vorbit și despre stadiul pregătirii Summit-ului NATO de la Varşovia, din luna iulie. Premierul Dacian Cioloş a prezentat aspectele de securitate şi apărare care prezintă un interes particular pentru România, precum şi poziţia naţională în raport cu principalele tematici care vor fi supuse dezbaterii în cadrul reuniunii la nivel înalt a Aliaţilor.

Totodată, vicepreşedintele Biden a reconfirmat angajamentul SUA, atât în plan bilateral româno-american, cât şi în context aliat în vederea consolidării securităţii şi apărării în spaţiul euroatlantic. Oficialul american a salutat implicarea activă a României în eforturile de prevenire şi combatere a riscurilor şi provocărilor de securitate cu care se confruntă Alianţa Nord-Atlantică.

Citește și: Premierul Cioloș discută la Casa Albă cu vicepreședintele SUA, Joseph Biden

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă