16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportCioloș: Reducerea birocrației este un proces ireversibil

Cioloș: Reducerea birocrației este un proces ireversibil

Premierul Dacian Cioloș a declarat vineri că, la două luni de la adoptarea primului pachet legislativ pentru simplificarea relației dintre cetățeni și administrația publică, se văd primele rezultate, subliniind că reducerea birocrației este un proces de durată, dar ireversibil.

"La numai două luni de la adoptarea primului pachet pentru simplificare, începem să vedem primele rezultate: mai puține documente pe care oamenii trebuie să le aducă la instituții, mai puține drumuri la ghișee, mai puține cheltuieli. Reducerea birocrației este un proces de durată și, totodată, un proces ireversibil. Am încredere că, treptat, toate instituțiile vor înțelege importanța unei relații mai prietenoase cu oamenii și că relația dintre cetățeni și autorități va fi deveni una corectă, normală, egală", a afirmat Cioloș într-un comunicat al Guvernului.

Guvernul a realizat vineri un prim bilanț al pachetului legislativ care vizează simplificarea și debirocratizarea administrației publice în relația cu cetățenii.

"Demersurile pentru debirocratizare, incluse în acest pachet, includ acceptarea copiei după buletin prin email, eliminarea copiilor legalizate ale documentelor, furnizarea unor adrese de email pentru comunicarea electronică cu cetățenii, punerea la dispoziție a unor metode alternative de plată pentru serviciile publice, pe lângă plata în numerar la ghișeu", precizează comunicatul Executivului.

Astfel, în ceea ce privește publicarea din oficiu a informațiilor și modelelor de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate, în format electronic, pe punctul de contact unic electronic, gestionat de Agenția pentru Agenda Digitală a României, s-a constatat lansarea noii platforme www.edirect.e-guvernare.ro.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Guvernanții au nevoie de Big Brother ca să vadă problemele școlii românești

Este tot mai evident că decidenții politici, dar și o mare parte a societății, au uitat menirea școlii. Cu întârziere considerabilă, politicienii din țara noastră...

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă