20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportCiorbea susţine că Avocatul Poporului şi-a îndeplinit rolul de apărător, contrazicând MCV

Ciorbea susţine că Avocatul Poporului şi-a îndeplinit rolul de apărător, contrazicând MCV

Avocatul Poporului Victor Ciorbea a arătat, în raportul anual de activitate trimis Parlamentului, că "şi în anul 2014 instituţia Avocatul Poporului şi-a îndeplinit rolul de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raport cu autorităţile publice şi a desfăşurat, în acest scop, o activitate susţinută", informează Hotnews.

"Numărul de apariţii referitoare la Avocatul Poporului în presa scrisă a fost, în anul 2014, cel mai mare, de la înfiinţarea instituţiei", a mai precizat Ciorbea.

Cu privire la criticile Comisiei Europene din raportul pe Justiţie, Ciorbea a precizat, în documentul citat, că este vorba de "aspecte mai delicate".

 Instanţele de judecată româneşti, alături de Parlamentul României, sunt cele mai criticate instituţii, întrucât s-au dovedit a fi inconsecvente în unele situaţii.

"Există în continuare o lipsă de consecvenţă în unele hotărâri ale instanţelor, aspect care reprezintă o sursă de îngrijorare", a precizat Comisia Europeană.

Citeşte şi: VIDEO. Raportul MCV: Parlamentul este reticent în aplicarea hotărârilor instanţelor. Reacțiile politicienilor și instituțiilor 

El a transmis că: " În mandatul meu de până acum în fruntea instituţiei, nu am făcut decât să continui o practică deja existentă, aceea de a nu implica Avocatul Poporului în controlul de constituţionalitate a legilor sau ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, care au un pronunţat caracter politic sau electoral".

Citeşte şi: Victor Ciorbea: Ne asumăm observaţiile din raportul MCV

Avocatul Poporului, criticat de multe ori, a susţinut:"îmi însuşesc cele menţionate în cuprinsul acestuia şi transmit oficialilor de la Bruxelles că Avocatul Poporului va acţiona în consecinţă".

La capitolul realizari, Ciorbea a vorbit despre crearea şi implementarea Mecanismului naţional de prevenire a torturii în locurile de detenţie, în vederea consolidării protecţiei persoanelor private de libertate în locurile de detenţie.

El atrage atenţia că instituţia are nevoie de un sediu nou, "deoarece actualul sediu este insuficient şi impropriu desfăşurării activităţii de către personalul existent. Urgenţa soluţionării acestei cerinţe este cu atât mai mare în condiţiile înfiinţării noului Domeniu privind prevenirea torturii".

Vitor Ciorbea a cerut băncilor să-l păsuiască pentru o datorie de 1,5 milioane euro. 

Avocatul poporului este în pragul falimentului personal. Deși are restanțe la plata creditelor și împrumuturilor de aproape 1,6 milioane de euro, Ciorbea nu are ­venituri decât din funcția de Avocat al Poporului. Soția lui Ciorbea, Lacrima, are venituri din avocatură. Acestea, însă, nu depășesc 20.000 de euro anual.

Citeşte şi: Ciorbea a cerut băncilor să-l păsuiască pentru o datorie de 1,5 milioane euro

 

Cele mai citite

Ludovic Orban sare la gâtul lui Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova: “Nesimțire sfidătoare!”

Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova, inculpat pentru corupție și cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, continuă să surprindă....

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Ludovic Orban sare la gâtul lui Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova: “Nesimțire sfidătoare!”

Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova, inculpat pentru corupție și cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, continuă să surprindă....
Ultima oră
Pe aceeași temă