16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportCNI se opune modificării Legii ANI

CNI se opune modificării Legii ANI

Consiliul Naţional de Integritate (CNI) atrage atenția că proiectele de modificare ale Legii ANI, dacă ar fi adoptate, ar elimina sancțiunile ce decurg din încălcarea regimului conflictelor de interese și al incompatibilităților în așa fel încât persoana în cauză să nu mai poată ocupa aceeași funcție eligibilă care a generat starea de incompatibilitate ori conflictul de interese, dar să poată ocupa orice altă funcție aleasă ori numită.

CNI, în calitate de garant al independenței operaționale a Agenției Naționale de Integritate (ANI) a subliniat că amendamentele propuse se află în contradicție cu o decizie a Curții Constituționale a României (CCR). 

Citește și: ANI, despre modificarea legii integrităţii în exercitarea funcţiilor: Contravine MCV-ului

Astfel în Decizia CCR nr. 418/2014 se arată faptul că „plecând de la premisa că intenția legiuitorului a fost aceea de a sancționa persoanele cu privire la care s-a constatat încălcarea regimului juridic privind incompatibilitățile sau conflictul de interese, fără a face vreo diferență între tipul funcțiilor elective deținute, Curtea constată că atribuirea pentru sintagma „aceeași funcție” a înțelesului unic de funcția care a generat starea de incompatibilitate sau conflict de interese este de natură să lipsească de eficacitate norma juridică respectivă, contrar spiritului Legii nr. 176/2010”.

De asemenea, CNI arată că, având în vedere Decizia CCR, există riscul ca aceste amendamente să fie, ulterior, declarate neconstituționale, cu efectul de generare a unei situații de instabilitate legislativă, ceea ce ar duce la încălcarea gravă a principiului securității raporturilor juridice, principiu la care, în mod constant, se raportează jurisprudența CEDO.

Citește și: Parlamentul încearcă să legifereze „aberaţia Mircea Diaconu“

CNI consideră că adoptarea acestor propuneri ar vicia considerabil activitatea inspectorilor de integritate prin eliminarea completă a caracterului descurajator al sancțiunilor aplicate și ar genera lipsirea de conținut a măsurilor disciplinare care se aplică în cazul nerespectării prevederilor legale referitoare la incompatibilități și conflicte de interese, fapt ce ar nesocoti angajamentele asumate de România în contextul Mecanismului de Cooperare și Verificare.

Citește și: BP al Camerei: Adoptarea tacită a modificărilor la Legea ANI, o eroare de procedură

Un proiect de modificare a legii ANI a fost iniţiat de deputaţii Ciprian Nica, Eugen Nicolicea, Kerekeş Karoly, Florea Daniel, Marton Arpad, Niculae Mircovici, Cosmin Necula, Luminiţa Adam,Victor Roman. Cel de-al doilea proiect adoptat tacit şi care modifică legea ANI în aceeaşi problemă este iniţiat de senatorul PC Cristina Anghel.

“Propunere legislativă pentru mdificarea alin.(2) al art.25 din Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative”, se arată în proiectul de modificare a legii ANI. 

Cele mai citite

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă