11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportCoaliția pentru salvarea baronilor incompatibili: Cum ar putea scăpa aleșii locali cu...

Coaliția pentru salvarea baronilor incompatibili: Cum ar putea scăpa aleșii locali cu probleme de verificările Agenției Naționale de Integritate

Peste 300 de aleși locali cu probleme ar putea fi salvați de cercetările ANI, după ce Parlamentul a votat un proiect prin care aceștia pot face parte din AGA ale societăților comerciale. Doar președintele Klaus Iohannis ar mai putea opri această lege.

Aleşii locali pot face parte din adunările generale ale acţionarilor (AGA) ale regiilor autonome sau societăţilor comerciale de interes local, fără a fi plătiți. Primarii, președinții de consilii județene, consilierii locali și cei județeni au primit undă verde de la deputaţi, care au votat legea ce schimbă regimul incompatibilităţilor. Actul normativ este semnat de 123 de deputați din toate partidele. La votul final din Cameră, proiectul legislativ a fost aprobat cu 198 de voturi „pentru“.

Concret, prin votarea acestuia sunt eliminate o serie de incompatibilități prevăzute de Legea  pentru sancționarea corupției (161/2003). Astfel, inițiativa permite primarilor,  viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de CJ să fie reprezentanți în AGA pentru societățile comerciale de interes local și național. Printre instituțiile din care aceștia vor putea face parte se numără inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, regiile autonome de interes național, companiile și societățile naționale, precum și instituțiile publice. Același lucru este valabil și în cazul consilierilor județeni și locali.

Explicații oficiale și neoficiale

Iniţiatorii susţin că actuala lege poate genera confuzii şi că aleşii locali nu pot gestiona corect treburile comunităţii dacă nu fac parte din adunările generale ale societăţilor de interes local sau naţional. De remarcat viteza cu care s-au mișcat parlamentarii: proiectul a fost votat de Senat pe 26 septembrie, a ajuns la Cameră pe 27 septembrie, a primit raport favorabil de la Comisia juridică pe 3 octombrie și a fost votat de plen pe 4 octombrie.

Pentru a intra în vigoare, legea trebuie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, care a pledat, de mai multe ori, pentru modificarea regimului incompatibilităților. Șeful statului s-a judecat cu ANI, pe baza unor acuzații din perioada în care era primar al Sibiului, și a câștigat.

Pe baza acestui articol, ANI a acuzat, în ultimii ani de zile,  mai multe nume grele din administrația locală, precum Nicuşor Constantinescu, Radu Mazăre, Gheorghe Bunea Stancu, Aristotel Căncescu sau Mircea Moloț. Însă numeroși alți aleși locali au fost sau sunt în pericol de a-și pierde mandatele pe motiv de incompatibilitate și și-au presat, încă din 2012,  parlamentarii să îi salveze. Parlamentarii s-au mobilizat, acum, pentru că au nevoie de ajutorul aleșilor locali în campania pentru alegerile legislative din 11 decembrie.

Criticile ANI

Marea miză este salvarea lor de procesele de incompatibilitate, susțin reprezentanții Agenției Naționale de Integritate (ANI). Potrivit unui comunicat emis de agenție, modificarea „elimină o serie de incompatibilități stabilite în cazul aleșilor locali și poate avea un impact negativ în ceea ce privește exercitarea funcțiilor și a calităților publice în condiții de integritate“.

„Menționăm faptul că aproximativ 347 de cazuri ar putea fi afectate de recenta propunere legislativă – atât dosare aflate în procedură de evaluare precum și dosare finalizate, aflate pe rolul instanțelor de judecată“, este semnalul de alarmă tras de ANI.

Nu este singurul mod de sprijinire a aleșilor locali. La Senat a intrat în procedură legislativă un proiect inițiat de șapte parlamentari PSD, printre care președintele Ca-merei Deputaților, Florin Iordache. Con-ținutul este asemănător în ceea ce privește eliminarea incompatibilităților, însă, spre deosebire de PNL, proiectul PSD nu conține nicio restricție pri-vind remunerarea primarilor și președinților de consilii județene care fac parte din AGA.   

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...
Ultima oră
Pe aceeași temă