12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportSenatul a ADOPTAT Codul Fiscal

Senatul a ADOPTAT Codul Fiscal

UPDATE: Senatul a adoptat Codul Fiscal cu amendamentele convenite de liderii politici, printre care reducerea etapizată a TVA – la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 şi la 19% de la 1 ianuarie 2017, relatează Mediafax

——

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a anunţat, marţi, că în această după-amiază, că plenul Senatului va lua în discuţie noul Cod Fiscal şi va fi folosită o procedură accelerată.

Tăriceanu a anunţat că senatorii Varujan Vosganian şi Ioan Ghişe, care au activat în ultima perioadă ca independenţi, au comunicat intenţia de a face parte din grupul Liberal Conservator ALDE, iar senatorii Ilie Năstase şi Lucian Iliescu – din grupul parlamentar PSD, ca senatori UNPR

Preşedintele Senatului a mai anunţat că până săptămâna viitoare, senatorii şi deputaţii vor trebui să lucreze în comisiile speciale pentru a reexamina legea pensiilor parlamentarilor, însă nu a fost stabilit un calendar clar până în acest moment. Tot în plenul reunit de săptămâna viitoare va fi luată în discuţie şi situaţia de la Curtea de Conturi, acolo unde Curtea Constituţională a decis că numirea lui Ioan Anton în funcţia vicepreşedinte al Autorităţii de Audit, pentru un mandat de nouă ani, a fost neconstituţională.​ După discutarea acestui subiect ar putea fi demarate şi procedurile privind numirea lui nou vicepreşedinte, PSD susţinându-l în această poziţie pe senatorul Ilie Sârbu.

ştire în curs de actualizare.

Cele mai citite

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...

NAMI Beach Club & More – o experiență exclusivă de vară, oferită de Radisson Blu Hotel Bucharest, în inima orașului – se va deschide...

Legendara piscină de la Radisson Blu Hotel Bucharest devine NAMI Beach Club & More, o nouă destinație de vară, care urmează să își deschidă...

Premierul Poloniei Donald Tusk are pneumonie. Cum îi va fi afectată agenda politică

Premierul polonez Donald Tusk îşi va restrânge apariţiile publice în următoarele zile după ce a fost diagnosticat cu pneumonie, a anunţat joi biroul său...
Ultima oră
Pe aceeași temă