19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportComisia de Cod: Campaniile electorale, finanţate de la bugetul de stat

Comisia de Cod: Campaniile electorale, finanţate de la bugetul de stat

Comisia de Cod electoral a adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi, ca finanţarea campaniilor electorale să se facă de la bugetul de stat, stabilind, totodată, şi limitarea cheltuielilor din campanii, informează Mediafax.

Aceste principii au fost expuse atât de preşedintele Comisiei de Cod electoral, Valeriu Zgonea, care a susţinut poziţia PSD în acest sens, cât şi de vicepreşedintele acestui for, Mihai Voicu, care a susţinut poziţia PNL.

Zgonea a precizat că PSD susţine transpunerea în legislaţia naţională a recomandărilor grupului Greco privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.

"Noi propunem limitarea cheltuielilor de campanie electorală, ca sumă şi categorii de cheltuieli, concomitent cu finanţarea de la bugetul de stat. Propunem ca această finanţare să se facă nediscriminatoriu", a spus, la rândul său, Mihai Voicu.

El a arătat că PNL a identificat şase categorii de cheltuieli de campanie care să poate fi finanţate şi, ca urmare, decontate, respectiv cheltuieli legate de media ,identitate vizuală a partidului, materiale pentru informare, campania on-line, cercetări sociologice şi organizare de evenimente.

Voicu a mai susţinut că fiscalizarea cheltuielilor de campanie va fi foarte benefică, întrucât decontările nu se vor putea face fără a avea actele în regulă.

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă