18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSportComisia de control a SRI cere instituției clarificări privind tentativa de deturnare...

Comisia de control a SRI cere instituției clarificări privind tentativa de deturnare a protestelor de miercuri seara. Ministrul Carmen Dan și șeful Serviciului de Informații, chemați la audieri

UPDATE 15.00: Adrian Țuțuianu face declarații, la Parlament:

„În ședința de astăzi, în ședința comună a fost analizat proiectul bugetului de stat pentru 2017, în prezența adjunctului-SRI, a reprezentantului Ministerului de Finanțe. Au fost prezenți șase membri. În urma dezbaterilor proiectului de buget al SRI, Comisia a avizat favorabil proiectul bugetului de stat pentru SRI, fără amendamente”, a spus șeful Comisiei de control a SRI.

În ceea ce privește afirmațiile ministrului de Interne, Adrian Țuțuianu a citit o scrisoare trimisă de Carmen Dan: „Mi-am propus, împreună cu membrii comisiei, ca săptămâna viitoare să avem o ședință de studiu și de audieri. În principiu, va avea loc miercuri, la ora 14.00. Vom analiza informarea, vom adresa invitație pentru directorul SRI, pentru adjunctul și șeful de protecție, pe doamna Carmen Dan. În raport de ce rezultă din materialul scris și din discuțiile cu persoanele menționate, vom decide dacă mai e necesară audierea altor persoane”.


Comisia de control a SRI a solicitat Serviciului Român de Informații clarificări legate de violențele care au avut loc, miercuri, la protestul din Piața Victoriei, a declarat preşedintele Comsiei de control, Adrian Ţuţuianu, pentru News.ro.

Senatorul PSD a spus că membrii comisiei au făcut o solicitare la SRI pentru a primi informaţii în legătură cu violenţele care au avut loc la protestele de miercuri noaptea din Piaţa Victoriei.

Serviciul Român de Informații a precizat, joi, că a trimis operativ datele și informațiile obținute, în legătură cu intențiile de deturnare a protestului din Piața Victoriei, către instituțiile abilitate să intervină pentru menținerea siguranței publice.

„În legătură cu afirmațiile apărute în spațiul public referitoare la informările SRI cu privire la protestele din data de 1 februarie 2017, facem următoarele precizări: Serviciul Român de Informații a acționat potrivit competențelor legale deținute, datele și informațiile obținute cu privire la intențiile de organizare sau deturnare a acțiunilor publice de protest din centrul Capitalei fiind transmise operativ instituțiilor legal abilitate să intervină pentru menținerea ordinii și siguranței publice”, se precizează într-un comunicat al SRI.

Potrivit sursei citate, a existat „un schimb de informații operativ” cu MAI, precum și la nivelul Jandarmeriei și SPP.

„În această situație a existat un schimb de informatii operativ, potrivit procedurilor stabilite la nivelul instituțiilor, cu Ministerul Afacerilor Interne, la nivelul secretarului de stat Ștefu Viorel și Bogdan Despescu — IGPR, precum și la nivelul Jandarmeriei și SPP. Conform Legii 51/1991 privind securitatea națională a României, republicată în 2014 și Legii nr. 14/1992, SRI are competențe pentru obținerea de date necesare prevenirii și contracarării activităților extremiste. Pe această zonă, SRI nu a avut surprize operaționale. SRI nu are competențe în ceea ce privește manifestările grupărilor ultras, însă dacă se obțin date de interes pentru instituțiile cu atribuții pe ordine publică, acestea sunt furnizate cu celeritate, așa cum s-a întâmplat în cazul protestelor din data de 1 februarie din Capitală”, mai informează SRI.

Pe de altă parte, ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că nu a fost informată și că a primit doar informații care se știau deja.

„Datele primite prin SMS nu semnalau riscuri în ceea ce priveşte tulburarea ordinii publice, intenţia de a denatura caracterul manifestaţiei, respectiv dacă persoanele în cauză urmau să desfăşoare acte de violenţă şi nici dacă aveau asupra lor mijloace pe care să le utilizeze în acest scop”, a declarat ministrul Carmen Dan.

Potrivit acesteia, SRI a transmis aceste informații prin mesaje SMS, către secretarul de stat în MAI Viorel Ștefu și către șeful Poliției Române Bogdan Despescu, aceștia fiind în Piața Victoriei, la mitingul care deja era în derulare. 

Executivul a adoptat, în ședința de marțea trecută, o ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală. De asemenea, Guvernul a adoptat un proiect de lege privind grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate. 

Peste 15.000 de persoane au ieșit, marți spre miercuri, în Piața Victoriei, pentru a își arăta nemulțumirea față de decizia Guvernului. Ei au strigat: „Asta e trădare, nu e guvernare”,„Anticipate”, „Trădătorii”, „Noaptea, ca hoţii”, „Nu plecăm”. Proteste similare au avut loc și în alte orașe din țară. Și miercuri dimineața, mii de persoane protestează în faţa Palatului Victoria. Jandarmeria a luat măsuri speciale în zonă, suplimentând dispozitivul de pază. Jandarmeria a luat, încă de la prima oră, măsuri de întărire a dispozitului de pază a Guvernului, în zonă fiind trimise trei echipaje şi mai mulţi jandarmi. Miercuri seara, la nivel național au manifestat aproape 300.000 de persoane. Dintre acestea, aproximativ 150.000 s-au adunat în Piața Victoriei din Capitală.

Protestele au continuat și joi seara. În Capitală, în Piața Victoriei au manifestat aproximativ 80.000 de persoane. La nivel național. numărul demonstranților au fost de aproximativ 200.000. Și în străinătate, sute de persoane s-au strâns pentru a critica decizia Guvernului de a aproba OUG privind modificarea Codului penal și de procedură penală.


Comportament sinucigaș. PSD crapă din toate încheieturile dar se strânge în jurul lui Dragnea în ciuda sutelor de miii de români care acuză partidul că e o ciumă roșie

 

Social-democrații nu vor da înapoi în privința modificării Codului Penal. Ministrul Justiției, Florin Iordache, va fi păstrat în funcție. După ce guvernul l-a salvat de dosarul de abuz în serviciu, Liviu Dragnea vrea să scape și de condamnarea în dosarul fraudării referendumului. Între timp, demisiile și nemulțumirile se accentuează.


Semnele care avertizează România că riscă să fie înhățată de un dictator sadea. Cultul personalității: cum a fost PSD acaparat de Liviu Dragnea

Au existat semne că Liviu Dragnea conduce PSD cu mână de fier. Spre exemplu, deciziile luate în unanimitate în cadrul partidului. Joi, toți membri de partid chemați la centru, au decis, tot în unanimitate, ca partidul să nu retragă controversatele ordonanțe.

 

 

 

Cele mai citite

Goluri românești în Turcia! Sorescu și Drăguș au marcat pentru Gaziantep

Internaţionalii români Deian Sorescu şi Denis Drăguş au marcat câte un gol în partida pe care Gaziantep FK a pierdut-o cu scorul de 2-4...

Ministrul Justiției anunță că Paul al României a fost arestat preventiv în Malta

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat că Paul al României, condamnat în dosarul „Ferma Băneasa” la trei ani şi patru luni de închisoare cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă