11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportComisia SRI a aprobat o Hotărâre care sporește atribuțiile de control. Adrian...

Comisia SRI a aprobat o Hotărâre care sporește atribuțiile de control. Adrian Țuțuianu: Am considerat util să controlăm SRI, dar şi să-l apărăm de tentaţia unora de a aduce acuze nejustificate

Comisia Serviciului Român de Informații a aprobat, marți, un proiect care vizează modificarea Hotărârii Parlamentului 30 / 1993 privind funcţionarea acesteia, dar şi un proiect de Regulament de organizare şi funcţionare prin care îşi sporeşte atribuţiile de control, scrie Mediafax.

Preşedintele Comisiei SRI, Adrian Ţuţuianu, a precizat, marţi, că a fost modificat fundamental articolul 5 şi a fost introdus un nou articol – articolul 6, cu privire la atribuţiile comisiei.

"Am precizat că atribuţiile de control ale comisiei pot fi exercitate inclusiv prin activităţi de control la sediile SRI şi am stabilit două modalităţi de control – cu notificare prealabilă, dar şi inopinate pe o tematică stabilită în cadrul comisiei. Am prevăzut că SRI este obligat să pună la dispoziţia comisiei în timp util rapoarte, documente etc. şi să permită audierea personalului militar şi civil indicat de comisie.

Ca noutate – am considerat util pe de o parte să controlăm SRI, dar şi să-l apărăm atunci când există tentaţia unora sau altora de a aduce acuze nejustificate SRI şi am prevăzut ca această Comisie se poate sesiza din oficiu cu privire la acele acţiuni care ar putea afecta activitatea SRI sau care ar putea crea suspiciuni cu privire la legalitatea acesteia. SRI, prin director, se poate adresa comisiei ori de câte ori consideră că reputaţia sau imparţialitatea Comisiei este afectată în orice mod. Comisia poate dispune verificări cu privire la aceste aspecte”, a arătat Ţuţuianu.

Țuțuianu a mai precizat că articolul 6 este prevăzut şi faptul că această comisie poate iniţia proiecte de acte normative în domeniul securităţii naţionale, ceea ce nu era posibil în prezent.

„De asemenea, s-a prevăzut şi în ce domenii comisia SRI poate apela la specialişti – nu doar în domeniul securităţii naţionale, ci şi în alte domenii. Am prevăzut dreptul oricărei comisii de a avea acces la lucrările comisiilor anterioare la studiul arhivei", a mai spus Ţuţuianu.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă