13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportPROIECT. Conflictul de interese ar putea fi ELIMINAT din Codul Penal. Avertismentele...

PROIECT. Conflictul de interese ar putea fi ELIMINAT din Codul Penal. Avertismentele DNA. Ce baroni locali ar putea scăpa de justiție

UPDATE 16.05: Preşedintele Iohannis SE OPUNE modificărilor la Codul Penal

UPDATE: Direcția Națională Anticorupție (DNA) arată, într-un punct de vedere transmis redacției, că adoptarea modificărilor la Codul Penal privind conflictul de interese ar putea afecta în mod serios activitatea de combatere a corupției la nivel înalt.

Astfel, persoane care ocupau funcții publice importante și care au fost trimise în judecată pentru conflict de interese ar putea fi achitate sau dosarele lor ar putea fi clasate: președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, președintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, președintele CJ Buzău, primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, prefectul judeţului Suceava, preşedintele CJ Hunedoara, primarul municipiului Miercurea Ciuc.

”Adoptarea în varianta propusă şi care urmează a fi dezbătută în Parlamentul României ar duce la dezincriminarea infracţiunii de conflict de interese , prevăzută în varianta actuală la art. 301 alin 1) Cod Penal, fapt ce ar putea afecta în mod serios activitatea de combatere a corupției la nivel înalt. Astfel, în anumite cazuri, s-ar putea pronunța, pentru acest gen de fapte, achitarea unor inculpați deja trimiși în judecată sau clasarea unor dosare aflate în instrumentare, în care sunt implicate persoane cu funcții importante. Spre exemplu, persoane care, la data faptelor, aveau următoarele funcții: președintele CJ Constanța, președintele CJ Brăila, președintele CJ Buzău, primarul mun. Constanţa, prefectul judeţului Suceava, preşedintele CJ Hunedoara, primarul mun. Miercurea Ciuc, etc. Precizăm că infracţiunea de conflict de interese face obiectul investigaţiilor aflate în competenţa DNA, atunci când este asociată cu o infracţiune de corupţie sau asimilată corupţiei”, precizează DNA, răspunzând solicitării Rl.

***

UPDATE  Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedintele PNL, a scris, marţi, pe contul său de Facebook că PSD “vrea să fure cu legea în mână“. Cel puţin aşa cataloghează Predoiu iniţiativa social-democraţilor de modificare a Codului Penal pentru dezincriminarea conflictului de interese care mai spune că prin  astfel de modificari se încearcă legalizarea furtului din bani publici. “Proiectul de modificare a Codului penal prin care PSD încearcă dezincriminarea conflictului de interese este o tentativă de legalizare a furtului din bani publici, adică din buzunarul fiecăruia dintre noi. Conform Direcției Naționale Anticorupție, inițiativa PSD <<ar putea afecta în mod serios activitatea de combatere a corupției la nivel înalt>>. Conflictul de interese este infracțiune în orice sistem penal modern și apare atunci când un funcționar public, în exercitarea atribuțiilor oficiale, ia decizii prin care el personal, familia sau parteneri de afaceri au beneficii patrimoniale. Pe scurt, conflict de interese este atunci când politicienii își folosesc funcția publică să fure bani din bugetul de stat pentru ei, rudele lor sau prietenii de afaceri.”

Predoiu mai scrie că prin “amânarea în Comisia juridică a discuției privind dezincriminarea conflictului de interese nu este o rezolvare. Respingerea modificărilor la Codul penal trebuia votată azi. Intențiile PSD sunt însă clare:

1. Închiderea dosarelor privind infracțiuni de conflicte de interese comise de baronii PSD anchetați sau trimiși în judecată de procurorii anticorupție;

2. Relansarea și legalizarea furtului din banii românilor prin direcționarea banilor publici către propriile firme, ale rudelor sau ale sponsorilor de partid.”

*** 

Comisia Juridică din Camera Deputaților va discuta, în ședința de marți, un proiect legislativ de modificare a Codului Penal, prin care o serie de dispoziții din sfera conflictului de interese sunt dezincriminate, informează Hotnews.

 Proiectul de Lege pentru modificarea art.301 și art.308 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal a fost înregistrat la Cameră Deputaților pe 1 aprilie, după ce a fost adoptat tacit de către Senat. 

Inițiatorii proiectului sunt cinci deputați și senatori: deputații PSD Ciprian Nica și Victor Român, deputatul UDMR Marton Arpad-Francisc, deputatul de la Minorități Ion Marocico și deputatul PC-PLR Aurelian Ionescu. 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă