9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportCum a sabotat PSD discursul președintelui Iohannis în Parlament. Analistul politic Cristian...

Cum a sabotat PSD discursul președintelui Iohannis în Parlament. Analistul politic Cristian Pârvulescu: Comportamentul social-democraților duce România la fractură. Piromanii vor să întrețină incendiul

Încălcarea cutumelor privind invitațiile, părăsirea sălii de plen și îmbrânceli pe hol – așa a înțeles PSD să răspundă criticilor președintelui Klaus Iohannis legate de ordonanța 13.

Camera Deputaţilor şi Senatul nu au transmis nicio invitaţie instituţiilor importante ale statului sau ambasadelor pentru participarea la şedinţa comună de ieri în care preşedintele Klaus Iohannis a adresat un mesaj Parlamentului. De regulă, acest act de protocol era îndeplinit de către Camera Deputaţilor. Este fără precedent ca aceste invitaţii să nu fie transmise.

Printre cei care nu au participat, ca efect al lipsei invitațiilor, s-a numărat inclusiv premierul Sorin Grindeanu, deși acesta anunțase, inițial, că intenționează să fie prezent. Mai mult, Iohannis nu a fost întâmpinat de președinții celor două Camere, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, ci de doi vicepreședinți din opoziție – Cătălin Predoiu (PNL) și Mihai Goțiu (USR).


Citiți și:  Președintele Iohannis, în Parlament: Merită România acest sacrificiu pentru câțiva politicieni? Acesta este scopul referendumului. Întrebarea este ce fel de națiune vrem să fim

Președintele Klaus Iohannis a precizat, marți, în Parlament, că românii vor trebui să răspundă, la referendumul privind Justiția, la întrebarea „Ce fel de națiune vrem să fim?”.


PSD a părăsit sala

În mesajul adresat Parlamentului, Iohannis a criticat PSD pentru ordonanța de modificare a Codului Penal. „Nu prosperitatea poporului a fost prioritatea, grija primă a fost să vă ocupaţi de dosarele penalilor şi românii sunt indignaţi şi revoltaţi”, a atacat șeful statului, fiind întâmpinat cu huiduieli din zona parlamentarilor PSD. El a cerut PSD să găsească o soluție pentru ieșirea din criză. ”Retragerea ordonanţei 13 şi demiterea chinuită a unui ministru sunt cu siguranţă prea puţin. Alegerile anticipate sunt prea mult. Asta este marja de manevră, cine trebuie să vină cu soluţia? Păi în mod natural cel care a creat problema – PSD-ul”, a fost mesajul șefului statului către majoritate.


Citiți și:  VIDEO. Președintele Iohannis, discurs în Parlament, pe tema controversatei OUG 13 și a protestelor: M-aș fi adresat și Guvernului, dar este ocupat. Grija primă a fost să vă ocupați de dosarele penalilor. Replicile lui Tăriceanu și Dragnea

Președintele Klaus Iohannis a susținut, marți, un discurs în Parlament, în care a criticat alianța de guvernare PSD-ALDE, cât și modul în care Executivul și Legislativul își îndeplinesc îndatoririle.

 


Criticile au provocat iritarea parlamentarilor PSD, majoritatea acestora părăsind sala  în semn de protest. „Aţi obosit deja! Ghinion!”, a replicat Iohannis. Printre cei care au rămas în sală s-au numărat apoximativ zece parlamentari PSD, printre care Șerban Nicolae, Eugen Teodorovici, Ecaterina Andronescu sau Mihnea Costoiu. A rămas și Liviu Pleșoianu (unul dintre susținătorii ideii contramanifestațiilor PSD), care a avut o pancartă. Inițial, parlamentarii ALDE au rămas în sală, dar au plecat la cinci minute după cei din PSD. Șeful statului le-a transmis președinților celor două Camere, rămași în sală la prezidiu, că nu vrea să schimbe majoritatea parlamentară. El a anunțat că va organiza consultări între partide la Palatul Cotroceni, dacă PSD nu va rezolva criza și că va continua demersurile pentru referendumul anti-corupție. Discursul a fost criticat de liderul PSD, Liviu Dragnea, care a afirmat că aștepta un discurs de unitate, de îndemn la calm și stabilitate.

PSD trece la corecții fizice

Spiritele s-au încins pe holul din spatele sălii de plen, în momentul în care deputatul USR Iulian Bulai i-a filmat pe social-democrații care ieșiseră din sală. Potrivit filmulețului difuzat de Bulai, deputata PSD Andreea Cosma (fiica baronului Mircea Cosma) a început să țipe la el, cerându-i să nu o mai filmeze. Bulai a replicat că se află într-o instituție publică. Imediat, ceilalți social-democrați s-au solidarizat cu fata baronului de Prahova.


Citiți și: Mesajul președintelui Iohannis către PSD: Pofta ce-ați poftit nu a fost cea declarată în campanie. Eventual demiterea chinuită a unui ministru este, cu certitudin, prea puțin. Alegeri anticipate, însă, sunt alegeri anticipate sunt, în această fază, prea mult

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, în Parlament, că PSD trebuie să găsească soluții pentru situația care a fost generată de adoptarea OUG 13, privind modificarea Codului Penal și Codului de Procedură Penală, urmată de proteste de amploare la nivel național și internațional.

 


„Mă, idiotule! Mai lasă-ne cu instituția publică. Ți-a zis femeia să nu o filmezi. Nu ți-e rușine”, a intervenit, agresiv,  senatorul PSD Titi Brăiloiu. “Am fost un sac de box pentru parlamentarii PSD si ALDE. Eu eram singur de la mine din partid, ei erau vreo patru-cinci. Când au vazut că îi filmez, au început să ma tragă de haine, să ma împingă, unul m-a lovit cu pumnul în braț. Am urme pe corp”, susține deputatul USR. În versiunea lui Brăiloiu, însă, ar fi fost vorba de o„neînțelegere verbală”.

Pîrvulescu: Grideanu, greu de debarcat

Părăsirea sălii de către parlamentarii PSD este un nou element care dovedește că „piromanii vor să întrețină incendiul”, afirmă analistul politic Cristian Pîrvulescu. ”Comportamentul lor este cel care împinge România la fractură”, consideră acesta. Pârvulescu crede că președintele Iohannis a vrut să sugereze părăsirea Palatului Victoria de către premierul Grindeanu și de aceea a exclus atât demiterea ministrului Justiției cât și alegerile anticipate. ”Este greu ca moțiunea de cenzură să treacă după ce PSD a anunțat că nu va vota, iar demisia poate influențată doar de continuarea manifestațiilor de stradă”, a analizat Pîrvulescu variantele demiterii lui Grindeanu.


 Citiți și: Klaus Iohannis, în Parlament: PSD a obținut o mare victorie la alegeri, dar după aceea, cu o ciudată strategie tip kamikaze, a intrat în coliziune frontală cu o parte însemnată a societății românești. Trebuie să vină cu soluția

Președintele Klaus Iohannis a afirmat, marți, în Parlament, că deși PSD a obținut o mare victorie la alegerile parlamentare din 11 decembrie, printr-o „ciudată strategie de tip kamikaze” a intrat în coliziune cu o mare parte a societății românești, întrucât nu s-au ținut de promisiunile din campanie, ci că au pus pe primul loc dosarele politicienilor penali.


 

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă