14.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSportCum poate împiedica un pod reluarea navigației pe Canalul Bega

Cum poate împiedica un pod reluarea navigației pe Canalul Bega

Unul dintre cele mai răsunătoare proiecte ale administrației locale din Timișoara, reluarea navigației pe Canalul Bega, riscă să se transforme într-un eșec răsunător.

Motivul este unul demn de cascadorii râsului. Podul Michelangelo din Timișoara a fost reabilitat și supraînălțat, dar nu suficient. Șeful Căpităniei Portului Timișoara, Alexandru Bărboi, spune că podul respectiv ar fi trebuit să fie supraînălțat cu doi metri, însă, în realitate, podul a fost înălțat cu aproximativ 60 de centimetri.

”În acest moment, distanța dintre baza podului și linia de plutire este de doar 2,6 metri. Această distanță mică i-a descurajat pe cei care ar fi dorit să participe la licitația pentru achiziționarea de vaporetto organizată de Primărie și la care nu a participat nimeni”, a spus Alexandru Bărboi, citat de presa locală.

Șeful Căpităniei Portului Timișoara spune că aceste lucrări trebuie gândite pe termen lung, pentru că ele nu trebuie să stânjenească în nici un fel navigația pe Canalul Bega. La rândul său, primarul din Timișoara, Nicolae Robu, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, că această lucrare a fost una deosebit de complexă și crede că de la bun început reabilitarea podului ar fi trebuit să fie gândită în așa fel încât să permită navigația pe Canalul Bega. În acest context, există multe voci din societatea civilă care spun că podul Michelangelo ar trebui refăcut și supraînălțat urgent, chiar dacă acest lucru ar presupune costuri suplimentare pentru comunitatea locală.

Această dezbatere vine în contextul în care reluarea navigației pe ­Canalul Bega este unul dintre cele mai ­importante obiective ale comunității locale.

O istorie bogată

Istoria Canalului Bega datează din anul 1728, când contele Claudius Mercy, guvernatorul habsburgic al Banatului, a decis să inițieze un proiect care să ducă la asanarea mlaș­tinilor din jurul Timișoarei și, în același timp, să permită transformarea unuia dintre râurile din Banat într-o cale navigabilă. El a ales râul Bega pentru acest proiect.

În anul 1734, ca urmare a lucrărilor executate din porunca guvernatorului, navi­gația pe acest canal a fost inaugurată de un vapor care a navigat între Timișoara și Pancevo. Însă acest canal a trebuit să fie abandonat, din cauza pragurilor de nisip, care, vara, atunci când debitul apei scădea, împriedicau navigația.

Astfel că, în perioada 1735 – 1754, a fost amenajat un nou canal, mai la sud. De-a lungul secolelor, acest canal a fost legat prin noduri hidrotehnice de sistemul hidrografic al Banatului, în așa fel încât debitul de apă să poată fi reglat mai ușor. De asemenea, au fost amenajate și ecluze, pentru a ușura administrarea canalului și, în fond, navigația.

Un rol important în acest proces l-a avut decretul imperial din 1744, care stabilea că locuitorii comunelor riverane canalului au datoria să curețe această cale de navigație și să întrețină digurile de protecție. Și asta pentru că, practic, acești oameni beneficiau în primul rând de introducerea în circuitul agricol a terenurilor mlăștinoase din Banat, apoi aveau o sursă de apă pentru irigațiile necesare în verile secetoase, dispuneau de o cale lesnicioasă de transport, iar digurile le protejau satele de inundațiile care, în anumiți ani, au afectat grav Banatul.

Din anul 1752 a fost atestat Portul Timișoara. Cantitatea de mărfuri transportată din acest port ajungea la 20.000 de tone pe an. În anul 1756 a fost adoptată prima reglementare a navigației pe acest canal lung de 114 kilometri. În anul 1775 a fost înființat Oficiul de Navigație din Timișoara, iar din anul 1869 au fost organizate și primele cursuri de pasageri. Finalul primului război mondial a adus divizarea Banatului, împărțit între România și Iugoslavia.

O parte a canalului, în lungime de 44 de kilometri, a revenit României, iar cealaltă parte, lungă de 70 de kilometri, Iugoslaviei. În ciuda noii frontiere, navi­gația pe Canalul Bega a cunoscut o tendință crescătoare. Volumul maxim de mărfuri transportate pe acest canal a fost atins în anul 1938, când au fost transportate 250.000 de tone. Volumul maxim de pasageri a fost înregistrat în anul 1944, când au fost transportați 500.000 de pasageri.

După cel de-al doilea război mondial, în contextul tensiunilor dintre România lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și Iugoslavia lui Iosip Broz Tito, navigația pe Canalul Bega a fost oprită, treptat. Acum, o dată cu intrarea României în Uniunea Europeană și cu eforturile de integrare europeană ale Serbiei, a apărut visul reluării navigației pe acest canal, eventual cu ajutorul fondurilor europene destinate susținerii cooperării transfrontaliere. 

Cele mai citite

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...
Ultima oră
Pe aceeași temă