15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSportCum se pot individualiza unităţile administrativ-teritoriale

Cum se pot individualiza unităţile administrativ-teritoriale

Unitățile administrativ teritoriale vor putea arbora steaguri proprii potrivit unei legi promulgate, marți, de președintele Klaus Iohannis, conform Mediafax

Proiectul de lege în acest sens a fost adoptat în 13 mai de Camera Deputaţilor, forul legislativ decizional.

Proiectul privind stabilirea metodologiei de aprobare, arborare şi folosire a steagurilor proprii a unităţilor administrativ – teritoriale a fost iniţiat de mai mulţi parlamentari PSD, printre care Liviu Dragnea şi Victor Ponta, din timpul când UDMR era la guvernare, dar a fost modificat recent în Comisia de administraţie, la propunerea Guvernului, introducându-se prevederea că două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale nu pot avea steaguri proprii identice.

Potrivit textului legislativ, fiecare unitate administrativ-teritorială poate supune aprobării Guvernului steagul propriu şi unic pe baza hotărârii autorităţii deliberative.

Două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale nu pot avea steaguri identice.

Nerespectarea prevederilor prezentei legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei.

Legea mai prevede că simbolurile şi culoarea steagurilor nu pot aduce atingere simbolurilor naţionale şi nu pot conţine simboluri ale altor state.

Unităţile administrativ-teritoriale arborează steagurile proprii numai la sediile autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi la cele ale instituţiilor serviciilor publice de interes public, la intrarea principală, deasupra acesteia şi numai împreună cu drapelul României şi drapelul Uniunii Europene.

În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor denumirea unităţii teritoriale poate fi menţionată şi în limba minorităţilor naţionale şi va fi scris cu acelaşi caracter de litere şi de aceaşi mărime cu numele în sub limba română şi sub numele unităţii în limba română, se mai menţionează în textul legislativ.

Cele mai citite

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Ciolacu face un spital nou la Constanța dacă localnicii aleg un președinte de CJ din PSD

Premierul Marcel Ciolacu le promite locuitorilor din Constanța că statul va construi în zonă un spital județean nou, dar le atrage atenția că trebuie...

Două jucătoare din România, în optimile de finală ale turneului de la Roma

România are două jucătoare calificate în optimile de finală ale turneului WTA de la Roma, după ce Sorana Cîrstea și Irina Begu și-au câștigat...
Ultima oră
Pe aceeași temă