11.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSportCum vrea Ponta să controleze zona de siguranță națională

Cum vrea Ponta să controleze zona de siguranță națională

Premierul Victor Ponta îl va numi pe șeful Direcției de Informații a Armatei, potrivit unui proiect votat de Camera Deputaților. De când se află la Putere, Ponta a încercat să controleze direct mai multe instituții din zona siguranței naționale: DGIPI, STS sau Inspectoratul General al Poliției.

Deputaţii coaliției majoritare au adoptat propunerea legislativă de modificare a legii privind organizarea şi funcţionarea MApN, care prevede ca şeful Direcţiei de Informaţii a Armatei să fie numit de primul-ministru, la propunerea ministrului Apărării. În prezent, şeful Direcţiei de Informaţii a Armatei este numit de ministrul Apărării, cu aprobarea Consiliului de Apărare a Țării (CSAT). Prin noua lege, CSAT va emite, însă, doar un aviz consultativ.
Potrivit legii, Direcţia generală de informaţii a apărării asigură obţinerea, prelucrarea, verificarea, stocarea şi valorificarea informaţiilor şi datelor referitoare la factorii de risc şi ameninţările interne şi externe, militare şi nonmilitare, care pot afecta securitatea naţională în domeniul militar. În plus, departamentul îndeplinește, în cadrul MApN, atribuțiile și competențele autorității desemnate de securitate. Proiectul va fi analizat și de Senat.

Proiect legat de mutare la MApN
Practic, în acest fel, Victor Ponta îl va numi pe șeful serviciului secret al MApN, instituție în care a anunțat că își va muta sediul. Mai mult, Victor Ponta îi va numit și pe ceilalți șefi de departamente, , la propunerea ministrului apărarii naționale, Toate aceste modificări vizează un minister condus de un personaj – Mircea Dușa – cunoscut în PSD pentru faptul că nu iese din cuvântul lui Victor Ponta.
De altfel, Opoziția l-a acuzat pe premier de faptul că mutare biroului la sediul MApN are și o altă țintă: evitarea manifestațiilor de protest. "Cred că Ponta în primul rând îşi doreşte să nu mai fie deranjat de mitinguri, nu mai suportă protestele şi nu mai suportă să fie contrazis. Legea privind adunările publice spune foarte clar că organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice sunt interzise în imediata apropriere a gărilor, porturilor, aeroporturilor, staţiilor de metrou, spitalelelor, obiectivelor militare. Ministerul Apărării are indicativul militar UM 02515, deci este unitate militară", a declarat George Scutaru, liderul deputaților PNL.

Lista lui Ponta
Proiectul de lege a apărut în contextul unei ofensive a premierului de control direct a instituțiilor din zona siguranței naționale. Astfel, încă din decembrie 2012, după instalarea Guvernului Ponta II, premierul și-a trecut printre atribuții numirea șefului DGIPI din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (MAI). Anterior, șeful DGIPI era numit de ministrul Administrației și Internelor.
La începutul lunii februarie, PSD a depus la Camera Deputaților un proiect de lege privind trecerea Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) din subordinea CSAT, în subordinea Ministerului Administrației și Internelor. Structura urmează să fie condusă de un secretar de stat ajutat de trei subsecretari de stat, care sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de către premier. Proiectul a fost adoptat tacit de către Camera Deputaților și a intrat pe ordinea de a Senatului.
Un alt proiect de lege inițiat de Guvern prevede că funcția inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) va fi asimilată cu rangul de secretar de stat. Inspectoratul General al Poliţiei Române va fi astfel condus de un inspector general numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului de Interne, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor. Proiectul a fost votat de Senat și va fi dezbătut de Camera Deputaților. Adoptarea acestui proiect a fost criticată de sindicatele din domeniu. “Şeful Poliţiei Române este o funcţie publică. Nu trebuie să facem o conexiune cu politicul. În condiţiile în care şi şeful Poliţiei Române va deveni secretar de stat, va exista un conflict. Un conflict juridic, un conflict de competenţe, lucru care nu este benefic şi, dacă vreţi altfel, luaţi jurisprudenţa statelor UE. Niciun şef de Poliţie din statele UE nu este secretar de stat”, a declarat Dumitru Coarnă, vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

“N-a fost vorba în niciun moment de suicid.” Adrian Mititelu junior, internat la spital

Adrian Mititelu Jr. a avut parte de o perioadă dificilă după meciul dintre FC U Craiova și Dinamo. Implicat intens în activitatea echipei, el...

Sârbii din Kosovo participă la un referendum pentru revocarea primarilor albanezi

Etnicii sârbi din provincia Kosovo sunt chemați la un referendum în care să se pronunțe asupra revocării primarilor albanezi din mai multe localități ale...

Rusia – Ucraina, ziua 767. Statele Unite au aprobat ajutorul pentru Ucraina, de 61 de miliarde USD

Camera Reprezentanților din Statele Unite a aprobat ajutorul pentru Ucraina, în valoare de 61 de miliarde de dolari. Votul în Camera Reprezentanților s-a desfășurat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă