13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportCurtea de Conturi a constatat un PREJUDICIU de peste 500 de milioane...

Curtea de Conturi a constatat un PREJUDICIU de peste 500 de milioane de lei în administrațiile locale

Curtea de Conturi a constatat un prejudiciu de peste 500 de milioane de lei la bugetul primăriilor în anul 2014, relevă un raport al Curţii, citat de Mediafax.

Potrivit raportului Curţii de Conturi, cel mai mare prejudiciu, de 137,9 milioane de lei, a fost înregistrat în București. Cel mai mic prejudiciu, 1,2 milioane de lei, este identificat în județul Vaslui.

Potrivit raportului contului de execuție a bugetelor locale pe anul 2014 al Curții de Conturi, prezentat în noiembrie 2015, cele mai semnificative abateri cauzatoare de prejudicii sunt cele legate de nerespectarea prevederilor legale în angajarea, lichidarea şi plata cheltuielilor.

”Abaterile de la legalitate şi regularitate constatate au dus la prejudicierea bugetelor entităţilor verificate cu suma de 524,4 milioane lei. Cele mai semnificative abateri cauzatoare de prejudicii sunt cele legate de nerespectarea prevederilor legale în angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, precum și utilizarea nelegală a fondurilor de la buget”, se arată în raport.

Astfel, pe primul loc la nivel național la capitolul prejudicii se află municipiul București, cu 137,9 milioane de lei, urmat de județul Constanța, cu 47,6 milioane de lei și județul Timiș, cu 40,7 milioane de lei, cel mai mic prejudiciu fiind produs în județul Vaslui – 1,2 milioane de lei.

Reprezentanții Curții de Conturi au subliniat că prejudiciile înregistrate au fost cauzate și de o interpretare și aplicare eronată a legislației în domeniul salarizării personalului din administrația publică locală.

”S-a perpetuat acordarea de sporuri sau drepturi băneşti către personalul din administraţia publică locală, în baza contractelor/ acordurilor colective de muncă sau a dispoziţiilor/ deciziilor conducătorilor instituţiilor, cu nerespectarea regulilor şi principiilor stabilite prin legile-cadru care au instituit un nou sistem de salarizare, cu norme juridice noi şi fără să se aibă în vedere că toate actele juridice emise în baza legislaţiei anterioare care nu îşi mai regăsesc temei în noua legislaţie nu se mai aplică”, se mai arată în raportul Curții de Conturi.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă