14.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSportCurtea de la Veneția, într-un răspuns la solicitarea Curții Constituționale din Republica...

Curtea de la Veneția, într-un răspuns la solicitarea Curții Constituționale din Republica Moldova: Judecătorii pot fi traşi la răspundere penală pentru deciziile lor doar în cazul în care eroarea se datorează intenţiei sau neglijenţei grave

Judecătorii pot fi trași la răspundere penală, pentru deciziile lor, dacă eroarea este cauzată de intenţie sau de neglijenţă gravă, precizează Comisia de la Veneția, într-un răspuns la o solicitare a președintelui Curții Constituționale din Republica Moldova, informează Mediafax.

„Judecătorii pot fi traşi la răspundere penală pentru deciziile lor doar în cazul în care vinovăţia individuală este dovedită şi eroarea se datorează intenţiei sau neglijenţei grave. (..) Este necesar de a stabili un echilibru între imunitatea judecătorilor, ca mijloc de protecţie a acestora împotriva presiunii nejustificate şi a abuzului din partea celorlalte puteri ale statului sau a persoanelor fizice (imunitate funcţională), şi faptul că un judecător nu este mai presus de lege (răspundere). (…) Răspunderea penală şi cea disciplinară nu se exclud reciproc: sancţiunile disciplinare pot fi în continuare opozabile în cazul unei achitări în materie penală; de asemenea, neiniţierea procedurii penale pe motiv că nu s-a reuşit stabilirea vinovăţiei sau a faptelor într-un caz penal, nu înseamnă că judecătorul dat nu a comis nici o încălcare disciplinară, anume dată fiind natura diferită a celor două tipuri răspunderi", se arată în răspunsul Comisiei de la Veneţia.

Precizările vin ca urmare a unei solicitării unui punct de vedere formulat de preşedintele Curţii Constituţionale a Republicii Moldova privind răspunderea magistraţilor.

Întrebările transmise de Curtea Constituţională a Republicii Moldova se referă la libertatea de care se bucură judecătorul în exercitarea funcţiilor de judecare în raport cu libertatea altor judecători şi cea a instanţelor superioare, care pot casa deciziile pronunţate de judecătorii din instanţele de nivel inferior.

Cele mai citite

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

Evenimente de Noaptea Muzeelor

Evenimentul Noaptea Muzeelor, aflat la a XX-a ediţie, se va desfăşura în România pe tot parcursul zilei de astăzi.La eveniment şi-au anunţat participarea muzee,...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...
Ultima oră
Pe aceeași temă