22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSportDacian Cioloș: Bucureştiul e noua destinaţie trendy din Europa

Dacian Cioloș: Bucureştiul e noua destinaţie trendy din Europa

Premierul Dacian Cioloş a declarat, vineri, că prietenii săi mai tineri au calificat Bucureștiul drept „noua destinaţie trendy din Europa”, astfel că autoritățile trebuie să încurajeze „parte creativă, underground” a Capitalei, potrivit Agerpres.

„Ţin minte că acum doi ani, când au început să se deschidă curse low cost spre Bucureşti dinspre Bruxelles, dinspre Franţa, Germania, prieteni mai tineri, că eu sunt deja de o vârstă, am trecut într-o altă categorie acum, dar prieteni mai tineri, de 20, 25 de ani, am fost surprins să aud în mediul ăsta, tinerii care astăzi circulă în Europa de la un capăt la celălalt în weekend-uri, nu există frontiere, şi care îmi spuneau: ‘Dacian, dă-ne adrese, contacte, ai vreo casă, vreun apartament în Bucureşti, că mergem în Bucureşti’. ‘Ce să faceţi în Bucureşti?’ ‘Păi tu nu ştii că Bucureştiul e noua destinaţie trendy din Europa, după ce în 2000 era Berlinul în care şi în jurul căruia s-a dezvoltat toată dinamica asta, eu am avut surpriza să aud că Bucureştiul a devenit un oraş trendy, după ce s-a deschis şi Centrul vechi şi după ce au apărut o serie de cluburi, de evenimente, cele care erau cumva underground, nu doar fizic, ci şi din punct de vedere al percepţiei”, le-a mărturisit premierul participanţilor la Conferinţa “Revitalizare comunitară şi impact de dezvoltare economică inovatoare prin valorificarea patrimoniului comunitar abandonat în marile aglomerări urbane”, organizată la Palatul Victoria. 

Citește și: Premierul Dacian Cioloș încurajează mișcările care promovează valorile tradiționale românești

Premierul a mai spus că e de datoria autorităţilor să încurajeze această „parte creativă, underground”. 

„Şi aici cred că (…) am putea noi avea un rol acum în a scoate la lumină ceea ce până acum era informal, să dăm legitimitate, pentru că în România, şi la nivelul autorităţilor, ca să susţii un anumit proiect, el trebuie să fie recunoscut. Deci dacă nu se vorbeşte de el în presă şi nu se vorbeşte la Guvern sau nu se vorbeşte în altă parte, formal, în vreun document, în vreo lege, nu ne atingem. (…) Şi cred că aici, fără a omorî spiritul acesta creativ, să vedem în cel fel putem legitima, şi prin competiţiile pe care le organizaţi la Ministerul Culturii, prin, eu ştiu, premii, concursuri, să legitimăm şi să scoatem la lumină toată partea asta creativă, underground”, a susţinut șeful Executivului.

Cele mai citite

Accident suspect în apele teritoriale românești. O navă dinspre Ucraina a ciocnit un alt vas dar și-a continuat drumul până în Bulgaria

O navă care plecase din Ucraina, purtând pavilionul Insulelor Comore, a ciocnit un vas sub pavilionul Tanzaniei, în apele teritoriale românești, în dreptul orașului...

Ucraina a scufundat în Marea Neagră încă o navă rusească, tip vânător de mine

Un atac al Ucrainei a scufundat în Marea Neagră încă o navă rusească, Kovrovets, de tip vânător de mine, a anunțat Comandamentul Flotei din...

Elicopterul președintelui Iranului a aterizat forțat. Nu se cunoaște starea liderului iranian

Elicopterul care îl avea la bord pe președintele Iranului, Ebrahim Rayeesi, a aterizat forțat, iar echipele de salvare fac eforturi să ajungă la locul...
Ultima oră
Pe aceeași temă