10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportDacian Cioloș, despre cazul polițistului Gigină: E firesc că trebuie să asculți...

Dacian Cioloș, despre cazul polițistului Gigină: E firesc că trebuie să asculți ordinele șefilor. Dar ordinele șefilor trebuie să se bazeze pe lege și pe integritate

Premierul Dacian Cioloș a declarat, joi, în fața studenților din anul I ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, că nimeni din România nu are dreptul să îi ceară unui subordonat să facă altceva decât să respecte legea, potrivit Agerpres.

„Cred că nimeni, absolut nimeni în această țară nu are dreptul să ceară cuiva, unui subordonat, și să-și folosească forța și autoritatea pe care i-o dă uniforma în primul rând, și legea, nu poate să îi ceară unui subordonat să facă altceva decât să respecte legea și să-i respecte pe cetățenii pentru care lucrează. Pentru că subordonații nu lucrează pentru șefii lor, ci lucrează pentru cetățenii lor. Șefii lor sunt cei care trebuie să îi îndrume. (…) Cu cât conștiința ne va ghida mai mult în alegerile și în deciziile pe care le luăm, și la nivel individual, și la nivel colectiv — dar aici e vorba mai ales de nivel individual, pentru că atunci ești în față cu conștiința ta… — cu cât mai mult vom învăța să ne ascultăm conștiința cu atât mai repede o să evoluăm ca societate”, a precizat premierul Dacian Cioloș.

După ce în discurs a făcut apel de mai multe ori la importanța îndeplinirii ordinelor, ținând cont însă și de conștiința fiecăruia, șeful Executivului a fost întrebat dacă s-a gândit și la cazul polițistului Bogdan Gigină.

Totodată, premierul a fost întrebat ce poate să facă un subordonat dacă un ministru îi cere să se deplaseze „în goană” prin București. În acest context, șeful Execuitvului a răspuns că „el poate să iasă la raport și cred că atunci când îți spui punctul de vedere foarte clar ești cu conștiința împăcată”.

În opinia sa, în orice instituție „unde trebuie să fie disciplină e firesc că trebuie să asculți ordinele șefilor”: „Dar ordinele șefilor care trebuie să se bazeze pe lege și care să se bazeze pe integritate. Însă sunt momente în care acești oameni vor fi singuri în fața unor situații unde vor trebui să facă anumite alegeri. (…) Ei au jurat aici pentru niște valori și cred că acele valori trebuie să le ghideze conștiința. Cred că e important să înțelegem nu că nu trebuie să execuți un ordin, dar că trebuie în primul rând să fii cu conștiința împăcată atunci când faci un anumit lucru”, a adăugat Cioloș.

Polițistul Bogdan Gigină de la Brigada Rutieră a Capitalei a murit, în 20 octombrie 2015, la vârsta de 28 de ani. El a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Știrbei Vodă din Capitală, în timp ce deschidea coloana lui Gabriel Oprea, care la data accidentului era vicepremier şi ministru al Afacerilor Interne.

În 5 februarie, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) l-au pus sub învinuire pe motiv că ar fi beneficiat nelegal de o coloană oficială, în deplasări personale. În 31 august, șefa Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea, fost vicepremier și ministru de Interne, pentru ucidere din culpă în dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină.

Luni seara, Gabriel Oprea şi-a înaintat demisia din Senat. Pentru ca ea să devină efectivă, trebuie anunţată şi în plenul Senatului.Vinerea trecută, Gabriel Oprea a anunţat că va demisiona, ca urmare a presiunilor publice, după ce înainte de votul din Senat i-a rugat pe colegi să îl scape. Luni, senatorii au votat împotriva cererii DNA de urmărire penală pentru ucidere din culpă, în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină. Peste 3000 de persoane au protestat, joia trecută, față de votul senatorilor. Un nou protest a fost organizat și vineri, la care au luat parte aproximativ 500 de persoane. Protestatarii i-au reproșat lui Oprea că se face responsabil de moartea polițistului de 28 de ani, care și-a pierdut viața în timp ce deschidea coloana oficială a fostului vicepremier.

 

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă