15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportDacian Cioloș, în vizită oficială în Germania

Dacian Cioloș, în vizită oficială în Germania

UPDATE 13.03: Premierul Dacian Cioloș s-a întâlnit, luni, cu președintele Parlamentului Landului Bavaria, Barbara Stamm. În acest context, el a semnat în Cartea de Onoare a instituției. 

„O onoare pentru mine să vizitez Parlamentul Bavarez, pământ primitor pentru frații noștri sașii transilvăneni”, a scris premierul în Cartea de Onoare, potrivit Agerpres.

—————-

Premierul Dacian Cioloș a început, duminică, o vizită oficială de două zile în Germania. Deplasarea la Munchen are, în principal, un caracter economic, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

Astfel, premierul participă întrevederi cu autoritățile de land și reprezentanți ai unor puternice companii germane atât din Bavaria, cât și din alte zone ale Germaniei.

Totodată, Dacian Cioloș se va întâlni cu reprezentanți ai Comitetului estic al economiei germane (Ost Ausschuss) și va participa la o masă rotundă pe tematica IT&C, pentru prezentarea potențialului României. În plus, șeful Executivului se va deplasa la sediul BMW AG pentru discuții cu membri ai board-ului companiei.

De asemenea, premierul român va avea o întrevedere cu Horst Seehofer, premierul landului Bavaria și cu Barbara Stamm, președintele Parlamentului local.

„Convorbirile cu cei doi oficiali se vor concentra pe relațiile bilaterale româno-germane, aflate astăzi la un nivel excelent, impulsionate de un dialog politic intens, dar și de o componentă economică substanțială: Germania este primul partener comercial al României și al treilea investitor străin în România. În vizita de la Munchen, centru economic puternic al Germaniei, premierul Dacian Cioloș va prezenta oportunitățile pe care le oferă în prezent România pentru investitori, mai ales pentru dezvoltarea segmentului de cercetare si dezvoltare (R&D) și va milita pentru extinderea cooperării economice bilaterale de ansamblu”, precizează sursa citată.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...
Ultima oră
Pe aceeași temă