16.8 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSportDacian Cioloș dorește să propună un proiect de principii şi valori care...

Dacian Cioloș dorește să propună un proiect de principii şi valori care să fie continuate și după alegerile parlamentare

Premierul Dacian Ciolos a dat asigurări, joi, că nu va candida la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Cu toate acestea, el a precizat că, în perioada următoare, va veni cu o „platformă” de principii şi valori care ar putea fi continuate după alegeri, pe care o va propune public, iar apoi ar putea să o discute cu partide precum PNL şi USR, potrivit News.ro.

„Eu mi-am luat un angajament la început, că nu o să candidez, tocmai pentru a da acest semnal, că vreau să conduc un Guvern care să menţină un echilibru. (…) De aceea am spus la început că nu o să candidez şi că nu o să-mi folosesc poziţia pentru a îmi folosi eventualul capital de imagine într-un partid politic sau candidând”, a declarat șeful Executivului, la Digi24.

Pe de altă parte, Cioloș a precizat că şi-ar dori ca anumite proiecte să continue. „Eu cred că aceste lucruri se pot face şi altfel, fără a-mi călca cuvântul şi angajamentul”, a spus Dacian Cioloş.


CITEȘTE ȘI: Cioloș a discutat cu câțiva miniștri care vor să candideze la alegerile parlamentare. Întrebat dacă ei vor demisiona, premierul a răspuns: „Evident!”. Reacția lui Dragnea: Tehnocrații au mințit. Guvernarea a fost pentru ei un tren politic


Întrebat despre PNL şi USR, care au anunţat că ar putea să îl sprijine ca premier şi după alegerile parlamentare, Cioloş a arătat că lansarea unui program de guvernare este apanajul partidelor politice, care trebuie să câştige voturi pentru a ajunge în situaţia de a propune un Guvern, însă el vrea să propună principii şi valori.

„Din punctul meu de vedere, dincolo de ceea ce afirmă PNL şi USR acum, e important să avem o discuţie pe nişte principii, pe nişte valori, pe nişte teme mari pe care şi eu cred că ar trebui să lucrăm în perioada următoare, iar apoi cetăţenii trebuie lăsaţi să decidă dacă (…) pot face obiectul unui program de guvernare (…) Îmi propun ca în perioada imediat următoare să vin cu aceste principii, cu aceste valori, cu proiectele începute care din punctul meu de vedere ar putea fi continuate şi în măsura în care va exista o susţinere a acestor proiecte, dar nu cu un program de guvernare, care este apanajul partideor care participă la alegeri, dar cu o astfel de platformă, cu un astfel de proiect care să reflecte cumva experienţa acumulată în aceşti ani şi legământul pe care l-aş lăsa pentru perioada următoare, cu asta da, cu asta pot să contribui la dezbaterea care va avea loc”, a mai spus el.

Cioloş a precizat că eventuale discuţii cu PNL şi USR ar putea avea loc „după ce prezintă acest proiect”. „Contribuţia mea la această dezbatere şi la ceea ce se va putea întâmpla după alegeri va fi această platformă, cu principii, cu valori, cu teme, cu proiecte, pe care le vom supune dezbaterii”, a mai precizat premierul.

 

Cele mai citite

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...
Ultima oră
Pe aceeași temă