15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportVIDEO UPDATE Darius Vâlcov, ministru delegat al Bugetului cu acte în...

VIDEO UPDATE Darius Vâlcov, ministru delegat al Bugetului cu acte în regulă. Preşedintele Băsescu l-a rugat să fie un ministru al României, nu al campaniei electorale.

Darius Vâlcov a depus, joi, la Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru delegat al Bugetului. La ceremonie a au partiipat preşedintele Traian Băsescu, a premierului Victor Ponta şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, nu a fost prezent.

După ce noul ministru al Bugetului a depus juramântul, preşedintele i-a transmis următoarele:

„Domnule ministru, o să fiu extrem de scurt în a vă adresa câteva cuvinte. Preluaţi un portofoliu extrem de greu, dacă avem în vedere obligaţiile asumate de România. Ca om care participă la Consiliul European, vă pot spune că speranţele celor care se gândesc la schimbarea politicii de consolidare fiscală în Uniunea Europeană sunt deşarte. La ultima şedinţă a Consiliului European s-a stabilit foarte clar că politicile de consolidare fiscală rămân integral valabile pentru toate statele Uniunii Europene. A fost o dezbatere provocată chiar de reprezentanţi ai unor guverne socialiste şi concluzia discuţiilor a fost că Europa nu are altă soluţie decât continuarea politicilor de consolidare fiscală. De altfel, când veţi consulta documentele Consiliului, veţi constata acest lucru. În ceea ce ne priveşte, vă pot spune nişte îngrijorări ale mele. Avem obligaţii asumate, ca urmare a Tratatului Fiscal ratificat în Parlament şi a programelor de reformă transmise de Guvernul României către Comisia Europeană şi adoptate, aprobate de Comisie, avem obligaţii legate de realizarea criteriilor din Tratatul Fiscal – şi mă refer aici la MTO -, avem, posibil, obligaţiile care vor rezulta dintr-o eventuală revotare a Legii CAS-ului, avem cofinanţarea pentru fondurile europene şi toate acestea creează în momentul de faţă un sentiment al unui impas în relaţia dintre România şi Fondul Monetar Internaţional şi, implicit, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Vreau să ştiţi de la un om care ştie foarte bine acest lucru: dacă România nu îşi va respecta angajamentele, pericolul, riscul de derapaj economic este major. De aceea mă adresez dumneavoastră cu rugămintea să fiţi un ministru al Bugetului al României şi nu un ministru al bugetului al unor interese electorale. Vă cunosc de mult, ştiu că sunteţi un om hotărât şi sper să puneţi interesele României deasupra oricăror altor interese şi să vă subordonaţi activitatea legii. Eu vă mulţumesc mult şi, dacă vreodată veţi considera necesar să mă consultaţi cu privire la diverse lucruri care privesc activitatea ministerului dumneavoastră, faceţi-o, pentru că, în mod cert, veţi avea ce afla de la mine. În ceea ce priveşte atitudinea preşedintelui cu privire o ordonanţă sau alta, la mult dezbătuta ordonanţă legată de perioada de mercato pentru primari, vreau să fiţi şi dumneavoastră convinşi, şi toţi cei care sunt aici, şi presa, că nu fac niciun abuz constituţional. Articole din Constituţie mă obligă să veghez la funcţionarea instituţiilor statului, iar administraţia locală este o instituţie constituţională. Eu vă mulţumesc mult. Vă doresc succes şi sper să reuşiţi să relansaţi creşterea economică. Vă mulţumesc mult.”

Președintele Traian Băsescu a amânat miercuri ceremonia de depunere a jurământului de către Darius Vâlcov, din cauză că premierul Victor Ponta și-a anulat prezența la ceremonie, șeful statului înțelegând că șeful Executivului "ar putea să nu mai susţină propunerea" pentru ministrul Bugetului.

Ulterior, premierul Victor Ponta a declarat că nu a putut lua parte la ceremonia de investire a lui Darius Vâlcov pentru că avea programate alte întâlniri importante, dar dacă preşedintelui Băsescu îi e "drag" de el, va merge la "studioul de cinematografie Cotroceni" şi va solicita altă dată pentru învestire.

Apoi Ponta i-a trimis o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu prin care îi cerea reprogramarea ceremoniei de învestire a lui Darius Vâlcov joi dimieaţă.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Marmaris, Izmir sau Antalya: tu unde mergi vara aceasta?

Vrei să mergi vara aceasta în Turcia? Poate fi destinația ideală pentru o vacanță de poveste.  Vei putea face sporturi nautice, te vei relaxa la...
Ultima oră
Pe aceeași temă