16 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSportDecizii cu impact bugetar de 32 miliarde lei

Decizii cu impact bugetar de 32 miliarde lei

Codul Fiscal, discutat joi de reprezentanții partidelor, va avea ca efect reducerea încasărilor bugetare cu 17 miliarde de lei. Noua lege a salarizării bugetarilor, care va fi transmisă Parlamentului în septembrie, presupune cheltuieli de 15 miliarde de lei.

Premierul Victor Ponta a făcut, ieri, un pas înapoi în privinţa Codului Fiscal, anunțând că susține reducerea TVA la 20%, în loc de 19% cât a votat Parlamentul. Declarația a fost făcută după o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, care a precedat negocierile de astăzi dintre specialiștii partidelor politice. Premierul a susținut că subiectul a fost discutat și cu  guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Ponta s-a arătat dispus să rediscute și celelalte reduceri de taxe prevăzute în noul Cod Fiscal.  “ Ce e important pentru noi e acel 20% TVA. Am discutat acest lucru cu domnul Iohannis, cu domnul Isărescu, sper ca liderii politici și Parlamentul să țină cont de opinia noastră tehnocrată”, a spus premierul. 

După anunțul lui Ponta, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a comentat că iniţiativa liberalilor privind dialogul dă primele rezultate, arătând că PSD a dat un prim semnal că va accepta o nouă variantă a Codului Fiscal. Liberalii avansaseră varianta aplicării Codului Fiscal în două etape –  de la 1 ianuarie 2016 TVA să scadă la 21%, iar peste şase luni să fie scăzută la 19%. Trei partide politice – ALDE,  UDMR și PSRO – au anunțat că susțin, în continuare, TVA redusă la 19%, așa cum a votat Legislativul. Întâlnirea de astăzi dintre tehnicienii partidelor ar trebui să fie urmată de o discuție la nivel politic. Legislativul se va reuni săptămâna viitoare pentru a discuta cererea președintelui Klaus Iohannis de reexaminare a Codului Fiscal. Proiectul elaborat de Guvern fusese votat de Legislativ la finalul sesiunii parlamentare.

Ponta, contrazis de Isărescu

În ce măsură este acoperită intenția Guvernului de a micșora taxele începând de la 1 ianuarie 2016, adică într-un an în care au loc alegeri locale și parlamentare?  Victor Ponta a susținut că reducerea TVA cu 4% va însemna un impact negativ de 7 miliarde de lei, bani care pot fi recuperați pe baza creșterii economice, cu organizarea „în continuare bună” a ANAF și cu renunțarea la unele cheltuieli inutile. Însă, potrivit documentelor trimise chiar de către Guvern la Parlament, bugetul de stat va pierde 17 miliarde de lei în urma aplicării Codului Fiscal, dintre care 12 miliarde de lei în urma reducerii TVA.

De altfel, aceeași cifră, de 17 miliarde de lei,  a fost avansată și de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care, spre deosebire de premier, s-a arătat mai rezervat în ceea ce privește acoperirea deficitului bugetar. „De unde vor fi luați acești bani suplimentari? De la băncile din România? Probabil în mult mai mică măsură, pentru că ele sunt deja supraexpuse pe titluri de stat româneşti și nu știu cât mai sunt dispuse să finanțeze, în condițiile în care văd că li se pregătesc alte inițiative legislative care le vor pune la plată! De la creditorii internaționali? Cu ei exact acum am răcit relațiile, nu mai vrem să avem de-a face cu ei, nu? De pe piețele internaționale? Ele așteaptă semnalul de la instituțiile de resort (FMI, agenții de rating) și ne vor taxa mai mult dacă relațiile cu finanțatorii internaționali rămân deraiate”, este scenariul guvernatorului BNR.

Pericol de derapaj major

Deciziile cu impact financiar pe care intenționează să le ia guvernanții nu se opresc aici.  Premierul Victor Ponta a anunțat deja majorarea salariilor medicilor cu 25% de la 1 octombrie, care va avea un impact bugetar de 1,7 miliarde de lei. Cele trei sindicate semnificative din învățământ s-au reunit, ieri, și i-au cerut premierului Ponta o întâlnire de urgență pe tema salariilor din domeniu, în caz contrar Guvernul fiind avertizat că vor urma proteste. Victor Ponta a afirmat, ieri, că deocamdată Guvernul are bani doar pentru medici, și că va majora veniturile tuturor bugetarilor, dar după negocieri, în timp şi în funcţie de posibilităţi.

În paralel, Guvernul Ponta urmează să trimită în Parlament un proiect de lege privind salarizarea bugetarilor,  prevăzând majorări între 20 și 70%. Preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, a atras atenția că majorările anunţate prin noua lege a salarizării şi prevederile noului Cod Fiscal pot genera un deficit de 5% şi că astfel se poate ajunge la un derapaj major. După ce Guvernul a anunţat majorarea salariilor medicilor cu 25% de la 1 octombrie, preşedintele Consiliului Fiscal s-a arătat îngrijorat de faptul că se poate ajunge la o situaţie care nu mai poate fi gestionată, deoarece şi alte categorii de bugetari vor cere mărirea salariului. Potrivit estimărilor prezentate anterior de Consiliul Fiscal,  impactul brut al majorării salariilor în sectorul bugetar, în conformitate cu noul proiect de lege-cadru a salarizării, este estimat la 15,5 miliarde de lei. De menționat că estimarea se referea la proiectul Guvernului privind majorarea salariilor de la 1 ianuarie 2016. Dacă guvernanții negociază separat cu anumite categorii de bugetari, așa cum s-a întâmplat cu medicii, impactul bugetar poate crește, dacă măsurile sunt devansate sau sunt negociate majorări mai substanțiale.  

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Polonia dezvăluie că rețele guvernamentale de la Varșovia au fost vizate de spionii cibernetici ruși

Polonia susține că spionii cibernetici ruși au vizat rețele guvernamentale de la VarșoviaAutoritățile poloneze susțin că un grup de hackeri ruși care are legături...

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă: Ziua Victoriei este 8 mai, ca în NATO, nu 9 mai, ca în Rusia

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj dedicat Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, mesaj în care subliniază...

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă