10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportDeclaraţii curajoase din partea PNL. Alina Gorghiu a anunţat că parlamentarii liberali...

Declaraţii curajoase din partea PNL. Alina Gorghiu a anunţat că parlamentarii liberali vor renunţa la pensiile speciale: Sunt în fruntea unui partid care nu acceptă privilegii și imunități

Alina Gorghiu a declarat că parlamentarii liberali vor renunța la pensiile speciale din prima lună de mandat, pentru că PNL ”nu acceptă privilegii și imunități”, informează Agerpres.

”Colegii mei vor fi cei care din prima lună de Parlament vor trebui să renunțe la acele pensii speciale, pentru că PSD nu visează decât privilegii, nu visează decât stipendii, nu visează decât bani în plus nemeritați. Ori vrem să fie același lucru pentru toată lumea, de la imunitate la salarii, la pensii ori vrem să avem categorii de privilegiați. Eu sunt în fruntea unui partid care nu acceptă privilegii și imunități”, a spus Gorghiu.

Totodată, Gorghiu a spus că PNL își propune majorarea salariilor din administrația locală, pentru a avea performanță și a conduce la descurajarea corupției.

”Oameni buni, înainte de a vrea respect fiecare dintre noi, statul roman e obligat să dea respectul cuvenit administrației locale. Statul român are obligația să vină cu salarii decente pentru tot ce înseamnă administrație locală, dacă vrem să înlăturăm corupția, dacă vrem să performăm”, a spus Gorghiu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă