21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportDeputații au adoptat tacit un proiect care prevede desfiinţarea inspectoratelor şcolare

Deputații au adoptat tacit un proiect care prevede desfiinţarea inspectoratelor şcolare

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care vizează desfiinţarea inspectoratelor şcolare, informează Agerpres.

Propunerea legislativă privind unele măsuri de descentralizare în domeniul învăţământului preuniversitar are ca obiect modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei. Se preconizează desfiinţarea inspectoratelor şcolare ale căror atribuţii vor fi preluate de către minister, respectiv Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, prin înfiinţarea unui departament pentru inspecţie şcolară, şi de autorităţile administraţiei publice locale, prin înfiinţarea unui compartiment de specialitate în cadrul aparatului primarului sau al Consiliului Judeţean. 

Comisiile pentru învăţământ şi administraţie publică propun respingerea propunerii legislative. 

Camera Deputaţilor este primul for sesizat, Senatul fiind decizional. Data la care s-a împlinit termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final a fost 4 februarie. Propunerea legislativă s-a mai aflat în atenţia deputaţilor, dar nu a întrunit numărul necesar de voturi la sesiunea din 22 decembrie 2015. 

Cele mai citite

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...
Ultima oră
Pe aceeași temă