10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportDeputatul Marian Enache, validat de Senat ca judecător la CCR

Deputatul Marian Enache, validat de Senat ca judecător la CCR

Deputatul independent Marian Enache a fost votat marţi de Senat ca judecător la Curtea Constituţională, el obţinând 80 de voturi pentru, transmite Mediafax. 37 de senatori au votat împotriva nominalizării lui Marian Enache, iar Monalisa Neagoe (susţinută de PNL) a primit 34 de voturi pentru şi 83 împotrivă.

Senatorul ex-UNPR Ruxandra Jipa a obţinut doar 3 voturi favorabile, 114 senatori declarându-se împotriva nominalizării ei la CCR. Jipa a luat cuvântul în plan, fiind nemulţumită de felul în care au avut loc audierea candidaţilor şi concuzionând că lucrurile care s-au ptrecut sunt "de domeniul penalului" şi promiţând că vor exista consecinţe.

Deputatul independent Marian Enache (ex-UNPR) şi-a depus candidatura pentru un post de judecător la CCR din partea Senatului, marţi dimineaţa, surse politice declarând că acesta este susţinut de PSD-UNPR-ALDE şi, posibil, de UDMR.

După audierea sa la Comisia juridică, candidatura lui Marian Enache a primit 6 voturi "pentru" şi 5 "împotrivă", în timp ce Monalisa Neagoe (susţinută de PNL) a primit 5 voturi "pentru" şi 6 "împotrivă", iar senatorul ex-UNPR Ruxandra Jipa a adunat 10 voturi "împotrivă" şi un vot "pentru".

Potrivit CV-ului depus la Camera Deputaţilor, Marian Enache este de profesie avocat, absolvind Facultatea de Drept în 1977, iar din 2000 este cadru didactic universitar. Marian Enache, ales deputat în 2012 pe listele PSD, a trecut în februarie 2016 la UNPR, iar din martie 2016 este independent. Enache a mai fost deputat în legislaturile 1990 – 1992 (FSN) şi 1996 – 2000 (PDSR).

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă