18.9 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSportDîncu, precizări despre banii alocați bisericilor în 2016

Dîncu, precizări despre banii alocați bisericilor în 2016

Vicepremierul Vasile Dîncu a precizat, vineri, după audierile privind bugetul pe 2016 al Ministerului Dezvoltării Regionale, că  există alocări pentru infrastructura religioasă, deci nu se poate vorbi de o decizie a Executivului de a nu da bani către biserici, ci despre o reprioritizare a resurselor, conform Agerpres

Dîncu a fost întrebat dacă un proiect punctual, regăsit într-un amendament prin care se cere alocarea sumei de 25.000 de lei pentru modernizarea unui lăcaș de cult, ar urma să fie finanțat suplimentar, în condițiile în care Guvernul a decis să nu aloce bani pentru biserici.

“Nu este o decizie a Guvernului ca să nu se aloce bani. Este vorba de prioritizări, pur și simplu. În programul național al Companiei Naționale de Investiții, un program gestionat de ministerul pe care îl conduc, există și foarte multe proiecte legate de infrastructura religioasă din România, centre sociale gestionate de biserici, alte investiții. Există o sumă destul de mare, în jur de 100 de milioane (de lei — n.r.) în acest domeniu, deci nu este o lipsă de finanțare. (…) Există investiții care se vor finanța și anul viitor din programe de continuitate, programe pornite în anii trecuți. Deci, nu există o lipsă de finanțare programatică a bisericii, ci este, pur și simplu, o repritoritizare al resurselor în acest an”, a explicat ministrul Dezvoltării regionale, vicepremierul Vasile Dîncu, la finalul audierilor din comisiile de administrație publică care au avizat favorabil, cu amendamente, bugetul pe 2016 al MDRAP.

Citește și: UPDATE. Legea bugetului de stat, dezbătută vineri în comisii. Lista instituțiilor ale căror bugete au fost avizate

Despre faptul că majoritatea amendamentelor, din cele 55 depuse la proiectul de buget pe 2016 al MDRAP, se referă la proiecte investiționale locale, legate de modernizarea sau construcția de școli, grădinițe, biserici, canalizare sau drumuri, Dîncu a afirmat că “deputații, în mod normal, își servesc comunitățile și încearcă o suplimentare a sumelor din buget, ca de fiecare dată, cu proiecte mult mai personalizate, care să se lege de propria lor contribuție, de numele lor”.

Vasile Dîncu a precizat că parte din proiectele solicitate de parlamentari prin amendamentele depuse la bugetul pe 2016 al MDRAP ar putea intra pe programele noi care vor fi discutate anul viitor. “Vom găsi soluții pentru a încerca să servim interesele locale cum putem noi mai bine”, a adăugat vicepremierul.

Cele mai citite

Netanyahu merge înainte: Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah, în ciuda opoziției internaționale față de un astfel...

Bugetul Agriculturii, suplimentat cu un miliard de lei pentru subvenţiile fermierilor. Barbu: plăţile, de săptămâna viitoare

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, suplimentarea cu un miliard de lei a bugetului Ministerului Agriculturii pentru plata subvenţiilor de 100 de euro...

Avertismentul lui Norbert Wiener

Inteligența artificială a apărut pe o altă linie a abordării raționării decât cea moștenită din cultura clasică. Să amintim câteva momente de cotitură care...
Ultima oră
Pe aceeași temă