16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportDispoziţie bizară din partea MAE: Toţi membrii Membrii Guvernului trebuie să se...

Dispoziţie bizară din partea MAE: Toţi membrii Membrii Guvernului trebuie să se coordoneze cu instituţia în ceea ce priveşte contactele cu diplomați străini

Membrii guvernului român se coordonează cu MAE atât cu privire la oportunitatea unor contacte cu diplomați și demnitari străini, cât și cu privire la mesajele ce vor fi transmise de partea română cu acest prilej, astfel încât să se asigure o coerență sporită demersurilor Guvernului român pentru îndeplinirea obiectivelor de politică externă, arată un răspuns al Ministerului de Externe la o solicitare Agerpres.

Ministerul arată că, potrivit Hotărârii Guvernului numărul 16 din 12 ianuarie 2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, "MAE coordonează la nivel național și local activitatea de implementare a obiectivelor de politică externă" și, de asemenea, "asigură, prin ministrul delegat pentru afaceri europene, coordonarea în domeniul afacerilor europene pentru implementarea obiectivelor rezultând din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, inclusiv organizarea și exercitarea președinției Consiliului UE din primul semestru 2019".

În acest context, arată MAE, membrii Executivului se coordonează cu Ministerul de Externe în ceea ce privește relația cu mediul diplomatic.

"Drept urmare, conform actualului cadru legal și în deplină concordanță cu practicile internaționale în domeniu, membrii guvernului român se coordonează cu MAE, atât cu privire la oportunitatea unor contacte cu diplomați și demnitari străini, cât și cu privire la mesajele ce vor fi transmise de partea română cu acest prilej, astfel încât să se asigure o coerență sporită demersurilor Guvernului român pentru îndeplinirea obiectivelor de politică externă", arată sursa citată.

"Ministerul Afacerilor Externe a avut și continuă să aibă obligația legală de a aviza memorandumurile și mandatele demnitarilor români care se deplasează în străinătate în interes de serviciu și este informat în legătură cu rezultatele principale ale acestor vizite, pentru a putea urmări într-o manieră sistematică și coerentă obiectivele de politică externă ale României", mai menționează Ministerul român de Externe.

Cele mai citite

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...
Ultima oră
Pe aceeași temă