25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportDoi deputați UDMR vor să facă ordine la Ministerul Justiţiei

Doi deputați UDMR vor să facă ordine la Ministerul Justiţiei

Doi deputaţi UDMR propun, printr-un proiect, ca Ministerul Justiţiei să modifice în termen de 10 zile actele normative declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională, iar hotărârile instanţelor pronunţate prin nesocotirea deciziilor Curţii să fie nule de drept, informează Mediafax.

Iniţiatorii Marton Arpad şi Seres Deneş au arătat că mai multe articole din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală au fost declarate neconstituţionale şi nu au fost modificate nici până în prezent, deşi cele 45 de zile prevăzute de lege perntru modificare,” au trecut de mult”.

„Guvernul nu a depus în foarte multe cazuri propuneri legislative de modificare a acestor articole, iar dacă parlamentarii încearcă, prin iniţiative proprii să modifice articolele respective, aceste iniţiative sunt dezavuate public atât de către societatea civilă, cât şi de către reprezentanţii justiţiei: Ministerul Justiţiei, ICCJ, CSM. Mai grav este că Ministerul Justiţiei în loc să depună proiectele de modificare sau să colaboreze cu Parlamentul, dând aviz favorabil aestor iniţiative cu sugestii de modificare pe care le consideră utile, propune Guvernului un punct de vedere de nesusţinere”, menţionează iniţiatorii în expunerea de motive.

Ei consideră că sunt situaţii în care instanţele se comportă ca şi cum nu ar exista aceste decizii de neconstituţionalitate ale Curţii.

Prin proiectul depus, deputaţii UDMR doresc urgentarea activităţii guvernamentale şi legislative pentru ca termenul de 45 de zile de modificare a prevederilor neconstituţionale, prevăzut de lege, să fie respectat, dar şi nulitatea absolută a deciziilor instanţelor care au fost luate prin desconsiderarea deciziilor de neconstituţionalitate ale Curţii astfel încât cetăţenii să fie protejaţi de posibile neglijenţe şi abuzuri ale unor magistraţi.

Proiectul prevede că în 10 zile de la primirea comunicării deciziei Curţii Constituţionale de neconstituţionalitate, Ministerul Justiţiei elaborarează proiectul de modificare a actului normativ declarat neconstituţional şi îl înaintează Guvernului pentru prima şedinţă. Dacă actul normativ este o lege, modificarea propusă de Guvern va fi dezbătută în Parlament în procedură de urgenţă. Hotărârile instanţelor pronunţate prin nesocotirea deciziilor Curţii vor fi nule de drept.

Proiectul a fost depus în 24 iunie şi se află în consultare publică la Camera Deputaţilor.

 

Cele mai citite

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă