13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportDragoș Tudorache: Săptămâna viitoare începe reorganizarea DIPI

Dragoș Tudorache: Săptămâna viitoare începe reorganizarea DIPI

Reorganizarea serviciului secret al Ministerului de Interne, DIPI, începe săptămâna viitoare, a anunțat, sâmbătă, ministrul Dragoș Tudorache, citat de Digi24.

Evaluarea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă a început imediat după preluarea mandatului de ministru de către Tudorache, în urmă cu trei săptămâni.

„Am trecut la această evaluare, am şi finalizat-o în această săptămână, iar de săptămâna viitoare vom începe să pregătim cadrul acestei reorganizări”, a declarat sâmbătă Dragoș Tudorache.

După preluarea mandatului de ministru, Tudorache a anunțat că în primul rând vrea clarificarea zonei de competenţă a DIPI, astfel încât să nu mai existe suprapuneri cu celelalte servicii ale statului care se ocupă de activităţi informative sau contrainformative.

Potrivit unor surse din MAI, una dintre variantele aflate în analiză ar fi fost militarizarea structurii de informaţii DIPI.

Situaţia de la DIPI este cea care a dus la demisia fostului ministru de interne Petre Tobă, după ce DNA a deschis o anchetă penală împotriva foştilor şefi ai structurii de informaţii. Procurorii DNA au cerut aviz pentru începerea urmăririi penale faţă de Petre Tobă pentru favorizarea făptuitorului.

Procurorii DNA îl acuză pe Tobă că a refuzat, în mod discreţionar, declanşarea procedurii de declasificare parţială a unor documente care ar fi dovedit deturnările de fonduri din bugetul DIPI. Anchetatorii susţin că lipsa de transparenţă în administrarea fondurilor operative a condus la aruncarea în derizoriu a destinaţiei legale a fondurilor operative, respectiv realizarea securităţii naţionale.

În luna mai 2016, fostul vicepremier Gabriel Oprea, şeful DIPI Nicolae Gheorghe şi adjunctul său Nelu Zărnică au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, complicitate la abuz în serviciu şi deturnare de fonduri în formă continuată.

Ministrul Dragoş Tudorache spune că există cadru legal pentru desecretizarea unor documente cerute de DNA în ancheta de la serviciul secret al MAI. Oficialul spune că procurorii au cerut, din nou, desecretizarea unor rapoarte referitoare la cheltuirea fondurilor pentru misiuni ale Departamentului de Informaţii de Protecţie Internă, iar această nouă solicitare este în curs de examinare.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă