11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportEugen Teodorovici şi Marius Nica depun luni jurământul pentru ministerele de Finanţe...

Eugen Teodorovici şi Marius Nica depun luni jurământul pentru ministerele de Finanţe şi Fonduri Europene

Eugen Teodorovici şi Marius Nica urmează vor depune, luni dimineaţă, jurământul în calitate de miniştri ai Finanţelor, respectiv Fondurilor Europene, după ce vineri a fost anunţată desemnarea lor pentru aceste funcţii, potrivit Mediafax. 

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Eugen Teodorovici în funcţia de ministru al Finanţelor Publice şi a lui Marius Nica în funcţia de ministru al Fondurilor Europene urmează să aibă loc, de la ora 10.00, la Palatul Cotroceni.

Premierul Victor Ponta a anunţat vineri că Eugen Teodorovici va fi ministru al Finanţelor, iar funcţia acestuia de ministru al Fondurilor Europene va fi preluată de Marius Nica, până în prezent secretar general al Ministerului Muncii. Victor Ponta menţiona că propunerile au fost acceptate de preşedintele Klaus Iohannis.

Citește și: Darius Vâlcov, precizări despre demisia de la Ministerul Finanțelor

Președintele Klaus Iohannis și prim-ministrul Victor Ponta “au convenit în cursul unei întrevederi la Palatul Cotroceni asupra desemnării” noului ministru de Finanțe în persoana lui Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, şi că la conducerea MFE va fi numit, în locul lui Teodorovici, Marius Nica, a precizat Administraţia Prezidenţială. 

Postul de ministru al Finanţelor este vacant după ce Darius Vâlcov, cercetat de DNA pentru trafic de influenţă, a demisionat, postul fiind preluat, în urmă cu o săptămână, cu titlu de interimat, de către premierul Ponta.

În urmă cu o săptămână, după ce a aprobat demisia lui Vâlcov, surse politice au declarat că premierul Victor Ponta a avut discuţii individuale cu preşedintele comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, Viorel Ştefan, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Dan Manolescu, şi cu consilierul său economic, Cristian Socol, cărora le-a propus postul de ministru al Finanţelor, dar care au refuzat.

Ponta declarase anterior că are trei variante de posibili miniştri, dar că nu ştie cine vrea să fie “kamikaze” la conducerea Finanţelor.

Eugen Orlando Teodorovici, în prezent ministru al Fondurilor Europene, s-a născut în 12 august 1971. El este absolvent al Academiei de Studii Economice și are un doctorat în managementul fondurilor europene.

Citește și: Eugen Teodorovici va prelua Ministerul de Finanțe

În perioada 2000 – 2004, Teodorovici a fost director în Direcţia de Coordonarea a Programelor ISPA şi SAPARD din Ministerul Integrării Europene, iar timp de un an, între ianuarie și decembrie 2000, a activat în Ministerul Afacerilor Externe, la Departamentul pentru Afaceri Europene.

Între 2004 şi 2005, Eugen Teodorovici a lucrat la Ministerul Finanţelor Publice şi a fost director general la Autoritatea de Management pentru Fondul de Coeziune. În perioada 2007-2009, Teodorovici a fost secretar de stat la Ministerul Economiei şi Finanţelor, după ce între 2005 şi 2007 a fost director general al Autorităţii de Management pentru Infrastructură din minister.

În perioada mai-decembrie 2012, el a fost consilier de stat al premierului, după ce din iunie 2009 şi până în mai 2012 a fost director la Autoritatea de Audit a Curţii de Conturi a României.

În decembrie 2012, Eugen Teodorovici a fost ales senator PSD de Buzău, iar în aceeaşi lună a fost numit de premierul Victor Ponta ministru al Fondurilor Europene. El este membru în Consiliul de Administraţie al CEC şi reprezentantul României în Consiliul Director al Băncii Europene de Investiţii.

Citește și: Băsescu îl roagă pe Iohannis să rămână cel din 16 noiembrie 2014

Marius Nica, propus ministru al Fondurilor Europene, a absolvit Academia de Informaţii, a lucrat în MApN și a fost consilier al europarlamentarului Rovana Plumb, pe care a urmat-o, în calitate de secretar general, la Ministerul Mediului şi la Ministerul Muncii.

Născut în 27 noiembrie 1980 în localitatea braşoveană Sânpetru, Marius Nica a absolvit, în 2003, Academia Naţională de Informaţii din Bucureşti, secţia Facultatea de Informaţii.

Ulterior, Nica a obţinut o diplomă de master la SNSPA Bucureşti, Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană (2003-2005) şi a urmat un MBA la ASE, Facultatea de Administrare a Afacerilor în Limba Germană (2007-2009).

După terminarea facultăţii, Marius Nica a lucrat, timp de cinci ani, ca ofiţer la Ministerul Apărării Naţionale. Potrivit CV-ului său, Nica s-a ocupat la MApN de prelucrare, analiză şi sinteză informaţii, a fost manager recrutare personal şi a fost responsabil cu managementul de risc (incidente de securitate).

În perioada februarie 2008 – mai 2011, Marius Nica a fost consilier la cabinetul europarlamentarului PSD Rovana Plumb. Timp de un an (mai 2011 – mai 2012), a fost administrator al societăţii SC Holding Group Trading International S.R.L. Între mai 2012 şi ianuarie 2013, Nica a fost director de cabinet al Ministrului Mediului şi Pădurilor şi apoi secretar general la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.

Odată cu numirea Rovanei Plumb la Ministerul Muncii, în martie 2014, Marius Nica a devenit secretar general la acest minister. Marius Nica a fost și președinte al Consiliului de Administrație al Loteriei Române, calitate pe care o menționează în ultima sa declarație de avere din aprilie 2014, 

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă