20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportEuroparlamentarul Monica Macovei: Presiunea pusă de politicieni pe Justiție este inacceptabilă

Europarlamentarul Monica Macovei: Presiunea pusă de politicieni pe Justiție este inacceptabilă

Presiunea la care este supusă Justiția din partea politicienilor, după decizia Curții Constituționale privind ancheta OUG 13, este inacceptabilă, iar schimbarea celor doi procurori, șefii instituțiilor de forță, ar fi încă un semnal de forță transmis sistemului judiciar, pe care oamenii politici îl vor supus, a spus europarlamentarul Monica Macovei.

"Mesajul meu pentru politicienii penali este unul singur: opriți-vă! Justiția din România este acum sub asaltul politic al penalilor și al prietenilor lor politici. Se apropie punctul culminant: schimbarea din funcție a procurorului general și a procurorului șef al DNA este dezbătută la masa Guvernului, iar în Senat se discută astăzi, în Comisia juridică, propunerea lui Călin Popescu-Tăriceanu de schimbare a procedurii de numire a procurorilor șefi. Dragnea și Tăriceanu, unul condamnat, celălalt inculpat, se bat zilnic cu anchetele procurorilor, pe care le-ar dori închise", a spus Macovei, potrivit unui comunicat de presă.

Totodată, Macovei îl critică pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, care a afirmat că îi va evalua pe procurorul general Augustin Lazăr și pe procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

"Domnul Toader (…) invocă prevederi legale care îi permit o evaluare a deciziilor manageriale ale procurorilor șefi pentru a acoperi o decizie politică de a decapita Parchetul General și DNA. Ce decizie managerială poate fi invocată pentru a justifica schimbarea din funcție a procurorului general și a procurorului șef al DNA în urma unei decizii controversate a Curții Constituționale prin care s-a constatat un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Ministerul Public? Pe cine crede că păcălește ministrul Justiției cu o astfel de justificare a unei propuneri de schimbare din funcție a celor doi procurori șefi? (…) O schimbare a celor doi procurori cu funcții de conducere ar fi încă un semnal de forță transmis sistemului judiciar, pe care politicienii îl vor supus", a menționat Macovei.

Cele mai citite

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...
Ultima oră
Pe aceeași temă