15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportFostul primar Sorin Apostu, eliberat din arest, vrea să revină ca PROFESOR...

Fostul primar Sorin Apostu, eliberat din arest, vrea să revină ca PROFESOR la Medicină Veterinară

Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, eliberat din arest, a cerut Universităţii de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca aprobare pentru a se întoarce să predea la Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor, potrivit Mediafax. Reprezentanţii univeristăţii spun că nimic nu îl împiedică pe Apostu să revină la catedră.

“Potrivit Legii 1/2011, personalul didactic titular poate beneficia de concediu fără plată pe timp de un an universitar, cu aprobarea conducerii universităţii. Domnul profesor Apostu a depus o astfel de cerere la conducerea instituţiei în cursul anului trecut, i-a fost aprobată, iar termenul expirării cererii a fost 30 septembrie. Începând cu 1 octombrie, a cerut revenirea la catedră, cerere care este depusă spre aprobare şi se află în analiză. Faptele penale pentru care este învinuit nu restricţionează, din punct de vedere legal, continuarea activităţii de cadru didactic, nefiind condamnat definitiv. Organele de cercetare penală şi instanţa de judecată nu au comunicat instituţiei noastre niciun act procedural legal prin care să ne înştiinţeze despre situaţia sa juridică sau despre eventualele restricţii pe care le-ar avea legat de revenirea la catedră. În consecinţă, profesorul Sorin Apostu îşi va continua activitatea în cadrul Facultăţii de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj, Cristina Pocol.

Sorin Apostu a absolvit în anul 1993 Universitatea de Ştiinţe Agricole si Medicină Veterinară Bucureşti, Facultatea de Medicină Veterinară. Din anul 2007 a predat la USAMV Cluj ca profesor universitar, titularul disciplinelor Microbiologia produselor alimentare, Boli transmisibile prin alimente la om, Managementul siguranţei alimentare şi preda cursuri de Microbiologia Produselor Alimentare, respectiv Controlul Calităţii Produselor Alimentare.

Fostul primar al Clujului Sorin Apostu a părăsit, vinerea trecută, Penitenciarul Târgu Mureş, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis cererea de eliberare depusă de acesta, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie.

Sorin Apostu şi omul de afaceri Călin Stoia au fost arestaţi preventiv în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2011, de Curtea de Apel Cluj.

Potrivit DNA, Sorin Apostu a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru luare de mită în formă continuată (18 acte materiale), complicitate la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată (21 acte materiale), instigare la spălare de bani în formă continuată (23 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (23 acte materiale) şi primire de foloase necuvenite.

Omul de afaceri Călin Stoia, administrator al SC Compania de Salubrizare Brantner Vereş S.A, a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru dare de mită în formă continuată (18 acte materiale), participaţie improprie la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale).

Sorin Apostu a demisionat din funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, demisia fiind înregistrată în 15 februarie.

Cele mai citite

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...

VIDEO. Laura Giurcanu s-a despărțit de fiul Andreei Esca. Influencerița s-a întors la fostul iubit

Viața sentimentală poate fi plină de surprize și răsturnări de situație, iar Laura Giurcanu pare să fi experimentat acest lucru într-o manieră cât se...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...
Ultima oră
Pe aceeași temă