16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportFostul primarul din Giurgiu, urmărit penal pentru fapte de CORUPȚIE

Fostul primarul din Giurgiu, urmărit penal pentru fapte de CORUPȚIE

Fostul primar al Giurgiului, Lucian Iliescu, în prezent senator este urmărit penal pentru abuz în serviciu, în formă continuată (două acte materiale), conflict de interese, în formă continuată (două acte materiale) și instigare la folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, potrivit unui comunicat DNA. 

În același dosar a mai fost pus sub urmărire penală, Marin Anton,  președinte al organizației județene a unei formațiuni politice, la data faptei, în prezent deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Citește și: Primarul din Slobozia, urmărit penal pentru o autorizație ilegală

De asemenea, fiul primarului, Ștefan Adrian Iliescu, administrator al unor societăți comerciale, este urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată (două acte materiale), complicitate la conflict de interese, în formă continuată (două acte materiale) și cumpărare de influenţă. 

Totodată, este urmărit penal și Cezar-Mircea Măgureanu, senator în Parlamentul României la data faptei, pentru trafic de influenţă,

Tot în acest dosar este urmărit penal Matin Pavel, director în cadrul primăriei municipiului Giurgiu – Administraţia Domeniului Public, la data faptelor, bănuit de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată (două acte materiale) și complicitate la conflict de interese în formă continuată (două acte materiale).

În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în perioada 2010 – 2011, Lucian Iliescu, în calitate de primar al municipiului Giurgiu, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, împreună cu fiul său, Iliescu Ştefan-Adrian, a întreprins demersurile necesare pentru a favoriza firmele controlate de acesta din urmă, în contextul organizării de către  Primăria Giurgiu a două licitaţii ce aveau ca obiect vânzarea unei suprafețe de 2.200 mp teren și concesionarea lucrărilor de construcţie a unui imobil cu destinaţia “Piaţă Agroalimentară„ pe un alt teren în suprafață de 3.200 mp. 

Cei doi au beneficiat de ajutorul celorlalți suspecți.

Citește și: Prefectul de Suceava, urmărit penal

Astfel, Pavel Marin l-a sprijinit pe primarul municipiului Giurgiu să promoveze proiecte de hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Giurgiu şi să organizeze licitaţiile publice câştigate de firmele controlate de fiul acestuia din urmă. Ulterior, suspectul a devenit administrator al societății comerciale care administrează și în prezent Piaţa Agroalimentară Giurgiu, obţinând beneficii sub formă de salarii primite atât de la firma administrată, cât și direct din conturile bancare ale suspectului Iliescu Ştefan-Adrian.

De asemenea, Anton Marin și Măgureanu Cezar-Mircea și-au folosit influența și autoritatea pentru a determina mai mulți consilieri locali să voteze favorabil proiectele de hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Giurgiu care aveau ca obiect trecerea din domeniul public în domeniul privat şi ulterior vânzarea prin licitaţie publică a suprafeţei de 2.200 mp teren.

Ca urmare a acestor demersuri, firmele controlate de Iliescu Ştefan-Adrian au câștigat cele două licitații, deși în cadrul uneia nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute în documentaţia de calificare.

Mai mult, pentru ajutorul acordat, Măgureanu Cezar-Mircea a pretins de la Iliescu Ştefan-Adrian suma de 50.000 de euro din care a primit suma de 10.000 de euro.

 

Cele mai citite

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...
Ultima oră
Pe aceeași temă