7.4 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportFuncţionarii parlamentari vor avea pensii de serviciu

Funcţionarii parlamentari vor avea pensii de serviciu

Proiectul de lege privind pensiile de serviciu pentru funcţionarii parlamentari, în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni înainte de data pensionării, a fost adoptat, marţi, cu 194 voturi “pentru”, 4 “împotrivă” şi 94 abţineri, scrie MediafaxSenatul aadoptase, luni, proiectul de lege cu 90 de voturi “pentru”, 33 de voturi “împotrivă” şi 4 abţineri.

Potrivit proiectului de lege funcţionarii publici parlamentari ar urma să beneficieze de o pensie în cuantum de 80% din veniturile obţinute în ultimul an de activitate, cu condiţia să aibă o vechime în Parlament de cel puţin 14 ani. La împlinirea vârstei de pensionare, funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care cel puţin 14 în structurile Parlamentului, beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimii 12 luni înainte de data pensionării. Pensia acordată nu poate depăşi nivelul salariului de bază brut, inclusiv sporurile, precum şi indemnizaţia de conducere şi salariul de merit din ultimele 12 luni anterioare datei pensionării, al funcţiei deţinute sau al funcţiei asimilate, după caz“,este scris în proiectul iniţiat de deputaţii PSD Mihai Baltă, Virgil Delureanu, Florin Iordache, Carmen Ileana Moldovan, Adrian Solomon şi Anghel Stanciu

Proiectul mai prevede că angajaţii cu vechime mai mare de 14 ani ar urma să primească în plus 1% din venitul mediu calculat pentru fiecare an suplimentar. Proiectul de lege stabileşte şi că funcţionarii publici parlamentari şi asimilaţi acestora, pensionari la data de 31 august 2010, ale căror pensii au fost diminuate, precum şi cei pensionaţi după această dată, beneficiază de drepturile stabilite prin acest proiect legislativ.

 

 

Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă