20.7 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSportGALERIE FOTO. Iohannis, discuții cu ambasadorul SUA despre colaborarea în domeniul securităţii

GALERIE FOTO. Iohannis, discuții cu ambasadorul SUA despre colaborarea în domeniul securităţii

Klaus Iohannis, președinte României, s-a întâlnit, luni, la Palatul Cotroceni, cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, și au discutat depsre consolidarea Parteneriatului Strategic, prin "aprofundarea" colaborării în domeniul securităţii, dar şi în ceea ce priveşte dimensiunea economică a parteneriatului, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.

Discuția s-a concentrat asupra rezultatelor "pozitive" ale întrevederii de la Washington între președintele României și vicepreședintele SUA, Joe Biden. "S-a convenit, totodată, asupra importanței acțiunilor care urmează să fie întreprinse pentru punerea în practică a celor discutate cu ocazia vizitei Președintelui României la Washington, vizând consolidarea Parteneriatului Strategic româno-american", se mai arată în comunicatul de presă în care se mai spune că cei doi discutat și despre "aprofundarea" colaborării în materie de securitate.

Klaus Iohannis a insistat, în același timp, asupra necesității consolidării dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic. Iohannis a asigurat partea americană de "interesul" României de a contribui la asigurarea securității și stabilității regionale într-o strânsă coordonare cu SUA.

Pe 28 septembrie, în marja participării la Adunarea Generală ONU, Klaus Iohannis s-a întalnit, la Casa Albă, cu vicepreşedintele SUA Joe Biden, cei doi discutând despre Parteneriatul Strategic, despre criza migraţiei, dar şi despre situaţia din România, oficialul american exprimându-şi încrederea în lupta anticorupţie de la Bucureşti.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis l-a invitat pe vicepreşedintele Joe Biden la Bucureşti, în noiembrie, cu ocazia organizării un mini-summit NATO.

Cele mai citite

Emblema Dogecoin, câinele Kabosu, a murit

Kabosu, câinele japonez din rasa Shiba Inu cunoscut pentru faimoasa sa fotografie devenită „meme” și care a inspirat logo-ul criptomonedei „Dogecoin”, a murit vineri...

Coldea, sub control judiciar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, pentru Agerpres,...

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă