10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportGALERIE FOTO. Klaus Iohannis, românilor din Spania: Nu mi-am uitat promisiunile din...

GALERIE FOTO. Klaus Iohannis, românilor din Spania: Nu mi-am uitat promisiunile din campania electorală. Sunt reperul meu

Klaus Iohannis, preşedintele României, a declarat, luni seară, la întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Spania că nu a uitat promisiunile făcute în timpul campaniei electorale de anul trecut. Ba mai mult, şeful statului şi-a expus din nou angajamentele. 

"Vă mulţumesc pentru primire şi sunt onorat să mă aflu aici.(…) Vă mulţumesc pentru cine sunteţi, ambasadori ai noştri în Spania, vă mulţumesc că ne reprezentaţi cu onoare şi sunteţi un exemplu de patriotism. Printre voi mă simt acasă. Vă rog să primiţi aprecierea şi respectul meu pentru ceea ce faceţi: investiţi în România prin banii trimişi, îi inspiraţi pe cei din ţară să îşi dorească mai mult şi să aibă încredere. Şi, în acelaşi timp, contribuiţi la dezvoltarea comunităţilor în care trăiţi aici, în Spania.

Această întâlnire are loc pentru că dumneavoastră aţi făcut-o posibilă. Momentul 16 noiembrie este acum un pic mai îndepărtat în timp. Pentru mine însă, ca angajament și determinare, nu s-a schimbat nimic. Urmăresc aceleași principii, iar promisiunile pe care le-am făcut atunci continuă să fie reperul meu permanent. Au trecut, iată, mai bine de șase luni și vreau să fiu foarte onest despre acest început de mandat. Sunt lucruri care s-au mișcat și schimbat în politica românească", a declarat Klaus Iohannis la Madrid.

Preşedintele le-a mai spus românilor din Spania veniţi la întâlnirea cu şeful statului că "la nivelul Administraţiei Prezidenţiale am început să gândim o viziune coerentă pentru diaspora. Am pornit de la a înţelege starea de fapt, problemele și preocupările românilor din străinătate. Am iniţiat un dialog cu toţi reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii, cu toţi cei care au și trebuie să aibă un cuvânt de spus. Vă rog să priviţi prezenţa mea aici în același context".

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă