16.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSportGeoană, despre aniversarea Senatului: E o greșeală să răspundem cu aceeași monedă...

Geoană, despre aniversarea Senatului: E o greșeală să răspundem cu aceeași monedă în conflictul cu Băsescu

Senatorul PSD Mircea Geoană susţine că ar fi o greşeală ca senatorii să îi răspundă "cu aceeaşi monedă" lui Traian Băsescu, în contextul aniversării a 150 de ani de existenţă a Senatului,relatează Mediafax.

"Ar fi o greşeală să răspundem cu aceeaşi monedă conflictelor instituţionale declanşate în repetate rânduri de Traian Băsescu în cei aproape 10 ani de mandat. E adevărat, Traian Băsescu a cultivat tensiuni, a alimentat conflicte şi a purtat războaie în toată regula cu toţi cei care i s-au opus, indiferent că vorbim de lideri politici, de partide sau de instituţiile statului. Însă mandatul său nefast la conducerea acestei ţări se încheie în decembrie şi trebuie să nu ne lăsăm angrenaţi în aceeaşi logică a conflictului pe care Traian Băsescu a propagat-o asiduu", susţine Geoană, într-un comunicat transmis joi.

El face apel la "liderii instituţionali" că acţioneze cu "marturitate", "tact şi inteligenţă".

"Să nu încurajăm disputele între instituţii. Senatul trece printr-o aniversare frumoasă, 150 de activitate, şi ar fi păcat să umbrim această sărbătoare prin dispute politice", mai spune senatorul PSD.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că nu l-a invitat pe președintele Traian Băsescu la aniversarea a 150 de ani de activitate a Senatului pentru a nu crea un moment penibil, ţinând cont că şeful statului a militat constant pentru Parlament unicameral.

Liderul senatorilor PDL, Dumitru Oprea, a cerut, miercuri, un vot pentru ca plenul să decidă dacă şeful statului poate participa la şedinţa de aniversare a Senatului, însă cererea acestuia nu a fost supusă votului, iar şedinţa de plen a fost suspendată.

Ulterior, Dumitru Oprea a anunţat că democrat-liberalii au cerut convocarea unui nou Birou Permanent pentru discutarea neinvitării preşedintelui Băsescu la aniversarea Senatului.

Încercarea de convocare miercuri a unei şedinţe a Biroului Permanent pentru a discuta problema neinvitării preşedintelui Traian Băsescu la aniversarea Senatului a eşuat, în condiţiile în care ora reuniunii a fost incertă, iar Tăriceanu, care a convocat-o, a lipsit, ca şi majoritatea membrilor BP.

Cele mai citite

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...
Ultima oră
Pe aceeași temă