6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportGuvernul, obligat să adopte, în regim de urgență, regulamentul de ridicare a...

Guvernul, obligat să adopte, în regim de urgență, regulamentul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar

uvernul este obiligat să adopte, în regim de urgență regulamentul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar, ca urmare a unei solicitări făcute de Primăria Sectorului 1 la Curtea de Apel București. Potrivit sentinței civile nr.1173/07.04.201, termenul de elaborare a unei proceduri este de 30 de zile.

Astfel, instanța de judecată obligă Ministerul Afacerilor Interne ca, în termen de o lună să elaboreze procedura de ridicare a mașinilor oprite/staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice, așa cum este prevăzută la art. 64 și art. 97 alin 1 lit. d) și alin. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului României  nr. 195/2002 republicată, potrivit unui comunicat de presă remis redacției.

Totodată, Curtea de Apel București obligă Guvernul ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea proiectului de reglementare întocmit de MAI, să adopte regulamentul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar pe carosabil.

Hotărârea Curții de Apel București nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Începând din data de 25 mai 2015, în Sectorul 1 nu se mai ridică mașinile parcate neregulamentar. Decizia a fost luată de Primăria Sectorului 1 ca urmare a pronunțării hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.

Ca urmare a hotărârii Înaltei Curți, Primăria Sectorului 1 a chemat în judecată Guvernul României și Ministerul Afacerilor Interne solicitând instanței de judecată să oblige aceste instituții să adopte regulamentul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă