Premierul Dacian Cioloș nu i-a confirmat lui Liviu Dragnea, în discuția avută marți, că ar fi de acord cu cererile lui privind amânarea unor măsuri fiscale, anunță, marți seară, un comunicat al Guvernului.
“În cadrul discuției telefonice cu domnul Liviu Dragnea, premierul Dacian Cioloș nu a confirmat că acceptă propunerile de prorogare pentru un an a unor prevederi din Codul fiscal. Prim-ministrul a precizat că ia notă și analizează această propunere, dar trebuie avute în vedere mai multe aspecte legale și de oportunitate ale deciziei”, subliniază comunicatul Executivului.
“I-am spus domnului Prim Ministru că noi vom aplica strict Programul de Guvernare prezentat în timpul campaniei electorale şi în acest sens i-am solicitat să analizeze posibilitatea prorogării pentru un an a unor prevederi din Codul Fiscal. Astfel, noi avem în program reducerea TVA la 18% de la 1 ianuarie 2018 dar în acelaşi timp păstrarea actualei cote de 20% în 2017”.
De asemenea, premierul Dacian Cioloș se așteaptă ca PSD să își îndeplinească promisiunile făcute înainte de alegeri, se menționează în comunicat.
“Pe de altă parte, premierul Dacian Cioloș se așteaptă ca Partidul Social Democrat să își respecte promisiunile și programul de guvernare prezentat cetățenilor înainte de alegerile parlamentare din 11 decembrie, asumându-și totodată responsabilitatea politicii fiscale și legislația adoptată deja în Parlament”, precizează comunicatul Guvernului.
Citește și: Iohannis poate refuza numirea unui condamnat penal în fruntea Guvernului
Articolul 103 din Constituție spune: „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”.
Deci, chiar dacă PSD are peste 50% din parlamentari, legea fundamentală nu îl obligă pe șeful statului să accepte propunerea acestui partid.