13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportGuvernul va discuta, miercuri, proiectul de lege privind salariile bugetarilor

Guvernul va discuta, miercuri, proiectul de lege privind salariile bugetarilor

Guvernul va purta, în ședința de miercuri, primele discuții privind proiectul de lege care vizează salariile bugetarilor, a anunțat, luni, premierul Dacian Cioloș, citat de Agerpres.

„Avem o dată soluţia aceasta a mobilizării resurselor bugetare până în 2020, limitate aşa cum sunt, şi să vedem ce putem face cu ele şi să gândim o lege pe patru ani pornind de la un nivel de salariu minim şi de acolo în sus să vedem ce şi unde putem reechilibra lucrurile sau o altă abordare la care ne gândim la fel foarte serios. În măsura în care considerăm că nu putem pune pe masă un proiect de lege al salarizării bugetare realist multianual, cu şanse de aplicare, să vedem ce putem face în anul care vine, cu resursele pe care ştim că le putem mobiliza prin proiectul de buget pe care îl vom propune şi să venim cel puţin cu această primă fază a reechilibrării, urmând să gândească viitorul Guvern, viitorul Parlament, în funcţie de ce îşi asumă şi din punct de vedere al politicii bugetare, o continuare a acestei abordări”, a spus Cioloş la întâlnirea cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România. 

Premierul a adăugat că s-a întârziat prezentarea acestui proiect întrucât actualul Guvern a considerat că abordarea Executivului anterior în privinţa creşterilor salariale nu era realistă din punct de vedere al resurselor bugetare. 

Citește și: Modificările la Legea salarizării, prezentate în dezbatere publică

„Multă lume se întreabă de ce am tot prelungit prezentarea acestui proiect de lege. Pentru că ceea ce noi am moştenit în Guvern, ceea ce a fost lucrat de Guvernul precedent în anul trecut, noi am considerat că din punct de vedere bugetar nu este aplicabil. Ambiţia proiectului respectiv era mult dincolo de ceea ce bugetul poate să susţină în anii următori, până în 2020. Nu vorbesc despre utilitatea unei astfel de legi, pentru că avem nevoie de o lege care să ducă la o reechilibrare şi chiar la o regândire a sistemului de salarizare a funcţiei publice, dar n-aş vrea să venim cu un proiect de lege pe care să-l adoptăm şi să aibă soarta proiectului de lege din 2010, care (…) nu a fost aplicat”, a arătat prim-ministrul. 

Orice propunere legislativă va fi făcută, în opinia sa, „ea va merge în sensul unor creşteri ale salariilor pentru anumite categorii tocmai pentru a asigura această reechilibrare”. 

Obiectivul Legii este să corecteze dezechilibrele existente în salarizarea angajaţilor din sectorul public. „Vedem acum marjele de creştere a masei salariale pe carele avem pentru următorii patru ani şi, pe acele marje, obiectivul este să ducem salariile mai mici în sus şi să corectăm dezechilibrele”, a spus Cioloş, în urmă cu două săptămâni.

Premierul a precizat că nu toate salariile vor creşte în urma adoptării noii legi. „Salariile care sunt deja mari în unele ministere nu le vom putea creşte, dar vom elimina dezechilibrele în interiorul aceloraşi instituţii şi, pe cât posibil, între instituţii”, a afirmat primul-ministru.

 

 

 

Cele mai citite

Echilibrul perfect: cum să îmbini mobilierul vintage cu designul modern

În ultimii ani, o tendință care a câștigat teren în designul interior este combinarea mobilierului vintage cu designul modern. Acest amestec neconvențional de stiluri...

Guvernanții au nevoie de Big Brother ca să vadă problemele școlii românești

Este tot mai evident că decidenții politici, dar și o mare parte a societății, au uitat menirea școlii. Cu întârziere considerabilă, politicienii din țara noastră...

Expoziţia „Jandarmeria Română 1850 – 2020” va putea fi vizitată la sediul Muzeului Judeţean Teleorman

Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Muzeul Județean Teleorman,...
Ultima oră
Pe aceeași temă