20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportGuvernul vrea ca licitațiile să nu mai fie contestate

Guvernul vrea ca licitațiile să nu mai fie contestate

Executivul a decis că unele societăți de stat vor putea cumpăra ce, cum și de la cine vor. În cazul în care se organizează, totuși, licitație, Executivul a ridicat obstacole în calea firmelor care ar putea contesta rezultatul.

Prin ordonanță de urgen-ță – modalitatea preferată când trebuie să rezolve subiecte sensibile, care ar putea naște discuții – Guvernul Ponta a modificat iar legislația achizițiilor publice. Practic, prin OUG nr. 51/2014, adoptată fără explicații și detalii, în ședința de joi a Guvernului, Cabinetul Ponta desăvârșește ceea ce a început anul trecut: liber la contractele pe bani publici.

Adio, nediscriminare și transparență

În urmă cu aproape un an, parlamentarii USL aprobau OUG nr. 77/2012 cu modificări substanțiale, iar premierul Ponta se apăra spunând ba că nu ar cunoaște ce au decis aleșii, ba că Executivul nu a fost de acord, dar a fost nevoit să se supună voinței Parlamentului. Pe de o parte, puterea umbla la pragurile peste care se impune organizarea de licitații, dublând suma minimă pentru achizițiile de produse sau servicii (de la 15.000 euro la 30.000 euro) și mărind de peste șase ori suma minimă pentru achizițiile de lucrări (de la 15.000 euro la 100.000 euro). Pe de altă parte, scotea din cate­goria autorităților contractante regiile autonome și companiile de stat care au caracter comercial, chiar dacă sunt cu capital integral sau majoritar de stat. Prin urmare, acestora nu li se mai aplică prevederile legii ce reglementează sistemul achizițiilor publice și nu mai sunt obligate să organizeze licitații.

Totuși, pentru a nu li se reproșa că au tot scos fără să pună ceva în loc, parlamentarii USL introduceau pentru entitățile menționate obligația de a elabora „norme procedurale interne, care să asigure respec­tarea principiilor nediscriminării și egalității de tratament, transparenței, proporționalității și recunoașterii reciproce“. Ei bine, prin OUG nr. 51/2014, adoptată joia trecută, Guvernul Ponta a scăpat regiile autonome și companiile de stat deja exceptate și de obligația elaborării acestor norme interne.

Dacă guvernanții nu au considerat necesar să explice public de ce au decis eliminarea obligației, o motivație scurtă găsim în nota de fundamentare a ordonanței de urgență: prevederile introduse anul trecut „exced cadrului legal aplicabil domeniului achizițiilor publice“, deoarece vizau „entități care funcționează în condiții normale de piață, care au profit și suportă pierderi și care nu au calitatea de autorități contractante“ (sic!).

Anul trecut, când au exceptat aceste regii și companii, reprezentanții pute­rii invocau drept argument faptul că prevederile referitoare la achizițiile publice le-ar fi blocat activitatea. Tot atunci, se enumerau pe lista societăților exceptate nume precum Plafar, Romaero, Tarom, Romavia sau Antibiotice SA.

Contestații doar cu garanții de bună conduită

Tot prin ordonanța de urgență adoptată în 26 iunie, Guvernul Ponta a stabilit unele obstacole în calea firme­lor care se gândesc să conteste rezultatul licitațiilor publice. Este vorba de obligația constituirii unei garanții de bună conduită, pe care firma trebuie să o pună la dispoziție din momentul depunerii contestației și până la soluționarea definitivă a acesteia. În funcție de valoarea și tipul contractu­lui pentru care a fost organizată licitația, garanția poate ajunge la 100.000 euro și ea va fi pierdută dacă este respinsă contestația. Suma va intra în bugetul instituției care a organizat licitația. Până acum, autoritatea contractantă reținea contestatarului o parte din garanția de participare depusă, dacă contestația era respinsă, dar sumele nu erau foarte mari.

Potrivit OUG nr. 51/2014, firma care contestă va trebui și „să justifice interesul legitim“ care o determină să facă demersul.

Potrivit Ministerului Fondurilor Europene, garanția de bună conduită ar fi fost introdusă pentru a proteja autoritățile contractante de contestațiile abuzive.

Din nota de fundamentare a ordo­nanței mai aflăm că descurajarea contestațiilor poate îmbunătăți absorbția fondurilor europene. Altfel, „dacă ritmul lent de implementare a proiectelor finanțate prin Fonduri Structurale și de Coeziune se păstrează și în semestrul II al anului 2014, sumele solicitate spre rambursare CE în anul curent vor totaliza aproximativ 900 milioane euro“. Adică, se vor pierde circa 2 miliarde de euro.

Cele mai citite

Doi jucători din Premier League, în vârstă de 19 ani fiecare, arestați pentru viol

Premier League este fără îndoială unul dintre cele mai prestigioase și urmărite campionate de fotbal din întreaga lume, însă, în ciuda renumelui său și...

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...
Ultima oră
Pe aceeași temă