13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportInspecţia Judiciară, sesizată după declaraţiile lui Adrian Sârbu

Inspecţia Judiciară, sesizată după declaraţiile lui Adrian Sârbu

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară ca urmare a declaraţiilor lui Adrian Sârbu referitoare la "activităţile desfăşurate în dosarul Mediafax, instrumentat la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", informează Mediafax.

"Ca urmare a afirmaţiilor lansate în spaţiul public de domnul Adrian Sârbu, acţionar majoritar al Mediafax Group, în cuprinsul cărora a făcut mai multe referiri la activităţile desfăşurate în dosarul “Mediafax”, instrumentat la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 30 alin 1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării verificărilor necesare pentru a stabili dacă şi în ce măsură a fost adusă atingere independenţei şi imparţialităţii procurorilor PICCJ, precum şi dacă a fost adusă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său", se precizează în comunicatul de presă remis de CSM.

Citeşte şi: Ce spune Sârbu despre prima noapte de arest

De asemenea, CSM "solicită tuturor factorilor implicaţi să aibă în vedere faptul că sunt în desfăşurare proceduri judiciare şi este necesar să fie respectată obligaţia de rezervă ce incumbă fiecărei persoane pentru a se evita prejudicierea unor instituţii fundamentale ale statului de drept".

Adrian Sârbu a fost reţinut, luni seară, pentru 24 de ore, de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Adrian Sârbu a afirmat că dosarul MEDIAFAX are ca scop distrugerea instituţiilor media pe care le-a construit în ultimii 25 de ani.

"Cazul Mediafax – Adrian Sârbu, fabricat la comanda lui Pontaghiţă şi a camarilei lor, are drept scop distrugerea Mediafax, Gândul, Ziarul Financiar, instituţii media pe care le-am construit în ultimii 25 de ani şi pecare le-am menţinut independente politic. Scenariul pe care îl execută procurorii, inspectorii DGAF, ANAF şi poliţiştii de urmărire penală, toţi sprijiniţi copios de SRI, urmăreşte punerea sub urmărire penală a unor persoane din managementul companiilor mele sub învinuiri neprobate, arestarea şi forţarea lor sub şantajul menţinerii în arest pentru a mă denunţa drept marele instigator la evaziune fiscală şi spălare de bani al României, aşa cum Ponta a indicat în ieşirile lui publice încă de acum 1 an. În plan public, informaţii din dosar sunt transmise diverselor oficine de propaganda Pontaghiţă cunoscute sau acoperite, pentru a forţa decizia judecătorilor care trebuie să aprobe mandatul.", a declarat Sârbu.

Citeşte şi: Adrian Sârbu aruncă bomba: Dosarul Mediafax este fabricat la comanda lui Ponta – Ghiţă

Cele mai citite

Dan Podaru și-a depus oficial candidatura pentru Primăria Sectorului 1

Dan Podaru, fost consilier local PNL, a anunţat, joi, că şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al Sectorului 1 din partea Partidului Ecologist...

Slănic Prahova: Urmează noi evacuări ale populației din zona craterului produs

Alți locuitori din Slănic, din apropierea craterului produs de surparea unei străzi, vor fi evacuați, joi, după ce autoritățile din Prahova au primit informațiile...

La summitul de pace din Elveția au fost invitate 160 de țări. Rusia nu e pe listă

Război în Ucraina. Summitul de pace va avea loc în 15 şi 16 iunie în Elveţia. Vestea a fost confirmată de Volodimir Zelenski. Rusia...
Ultima oră
Pe aceeași temă