11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportÎntâlnire Tăriceanu-Ponta, la Guvern, pe tema bugetului

Întâlnire Tăriceanu-Ponta, la Guvern, pe tema bugetului

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, joi, că are programată, în cursul zilei, o discuţie cu premierul Victor Ponta, la Guvern, pe tema bugetului pe anul 2015, informează Mediafax.

”Am astăzi programată o discuţie cu domnul prim-ministru, dar nu e legată de negocierea portofoliilor sau a structurii Guvernului, ci doresc să facem o discuţie aplicată pe proiectul de buget, înainte de a veni la Parlament”, a spus Tăriceanu.

El a arătat că în acest moment este important de văzut care vor fi direcţiile pe care va acţiona Guvernul, care sunt principalele iniţiative pe care le va lua şi care sunt deciziile importante pentru anul următor.

”Guvernul a manifestat clar şi a declarat că nu va majora niciun fel de taxă dar, pe de altă parte, trebuie să pregătim anul 2016. Trebuie să vedem cum merge economia, cum este posibil să reducem TVA la 19%, vom face această reducere la toate produsele, vom selecta o parte din produse şi vom introduce TVA redus la produsele de strictă necesitate.. Părerea mea este că trebuie găsite pârghiile prin care să fie stimulat consumul ca un alt motor de relansare economică”, a spus Tăriceanu.

El a arătat că trebuie identificate clar şi care vor fi priorităţile pe care funcţiona bugetul pe 2015. ”Nu putem avea 40 de priorităţi, pentru că înseamnă că nu avem niciuna”, a subliniat Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu a evitat să facă declaraţii referitor la negocierile privind structura noului Cabinet.

Întrebat dacă PLR va cere şi o funcţie de vicepremier, Tăriceanu a spus că nu poate discuta aceste aspect. ”În opinia mea funcţia de viceprim-ministru este mai degrabă o funcţie de reprezentare. După cum ştiţi, viceprim-miniştrii nu au atribuţii în plus. Nu cred că este aceasta problema cea mai importantă”, a spus Tăriceanu.

Întrebat dacă funcţia de secretar general al Guvernului, pe care PLR ar putea să o primească, ar suplini faptul că formaţiunea nu va avea şi o funcţie de vicepremier, Tăriceanu a răspuns: ”Toate aceste lucruri fac obiectul unor discuţii pe care nu vi le pot dezvălui”.

Premierul Victor Ponta a cerut miniştrilor să lucreze "non-stop" la proiectul de buget pentru anul viitor, astfel încât documentul să fie finalizat până vineri, la ora 10.00, când este programată şedinţa specială de guvern, şi să fie transmis Parlamentului în aceeaşi zi.

"Trebuie să finalizaţi până vineri, la ora 10.00, la şedinţă, bugetele. Asta înseamnă că de aici plecaţi înapoi, luaţi toţi funcţionarii din ministere şi până vineri, la ora 10.00, cu cei de la Buget, terminaţi bugetul, ca să putem să îl trimitem Parlamentului. Vineri, la ora 12.00, cred că au birouri permanente", a spus Ponta miniştrilor, reuniţi în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Proiectul de buget este programat să fie aprobat de Guvern vineri dimineaţa, în şedinţă specială.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă