5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportŞeful ANI acuză Parlamentul că blochează un proiect care putea preveni sute...

Şeful ANI acuză Parlamentul că blochează un proiect care putea preveni sute de fraude cu bani publici

Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Bogdan Stan, a declarat într-un interviu pentru Digi 24 că Parlamentul blochează implementarea sistemul PREVENT, care a costat peste şapte milioane de euro şi a fost realizat cu bani europeni.

El a precizat că acest sistem poate detecta în timp real conflictul de interese în achiziţiile publice şi a fost proiectat să îi avertizeze pe primari şi funcţionari să nu meargă mai departe atunci când sunt pe punctul de a încălca legea acordând contracte cu dedicaţie. În final, dacă oficialii preveniţi nu ţin cont de semnalele date de PREVENT, sistemul va alerta Agenţia Naţională de Integritate în clipa în care respectivii îşi pun semnătura pe achiziţia cu probleme. De aici încolo, ANI deschide dosar şi urmează o cascadă întreagă de investigaţii administrative şi penale. Deşi testat şi gata oricând de implementare, sistemul PREVENT nu poate fi folosit întrucât un proiect de lege trecut tacit de Camera Deputaţilor nu a fost aprobat încă de Senat. 

"Nu pot să îmi explic de ce un proiect menit să ajute pe toată lumea, un proiect de lege care nu aduce decât lucruri bune din toate punctele de vedere, este ţinut în Parlamentul României şi nu este promovat. În 30 septembrie se împlineşte un an de când am trimis proiectul în Parlament şi pot să vă spun că în această perioadă Agenţia Naţională de Integritate a fost sesizată pe aproape 500 de cazuri de conflict de interese. Probabil că mare parte din aceste conflicte de interese ar fi putut fi prevenite astăzi dacă sistemul ar fi fost în funcţiune" – a mai declarat Bogdan Stan.

 

 

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă