16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportUPDATE. Iohannis, consultări cu sindicatele la Palatul Cotroceni

UPDATE. Iohannis, consultări cu sindicatele la Palatul Cotroceni

Klaus Iohannis, preşedintele României, a invitat, joi, la Palatul Cotroceni liderii confederațiilor sindicale pentru discuții pe teme actuale care privesc dialogul social, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Invitația este adresată domnului Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical, domnului Ion Popescu, președintele Confederației Sindicale Meridian, domnului Leonard Bărăscu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România – Frăția, domnului Bogdan Hossu, președintele Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa și domnului Iacob Baciu, preşedintele Confederației Sindicatelor Democratice din România“, informează comunicatul de presă al Palatului Cotroceni.

Reprezentanţii confederaţiilor sindicale vor solicita joi, la discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis, ”reformarea din temelii a cadrului legislativ şi instituţional privind dialogul social”, a declarat, luni, preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, scrie Mediafax.

Preşedintele BNS a mai precizat că liderii confederaţiilor sindicale au avut deja o întâlnire, iar mandatul cu care vor merge joi la Palatul Cotroceni este reformarea din temelii a cadrului legislativ şi instituţional. Dumitru Costin a precizat că reprezentanţii confederaţiilor sindicale sunt pregătiţi pentru aceste modificări şi îi vor prezenta preşedintelui pe cifre, pe date macroeconomice, care a fost impactul real al dialogului social actual în economie..

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă