15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportIohannis: E treaba premierului dacă o menține în funcție pe doamna Prună

Iohannis: E treaba premierului dacă o menține în funcție pe doamna Prună

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri seară că "e treaba premierului dacă o menține în funcție pe doamna Prună, dacă își păstrează funcția de ministru al Justiției".

Șeful statului a făcut această precizare ca răspuns la o întrebare a unui jurnalist, în contextul moțiunii simple care a fost votată în Parlament împotriva ministrului Justiției, Raluca Prună.

După cum se știe, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a anunțat marți că premierul Cioloș dorește s-o mențină în funcția de ministru pe Raluca Prună, în ciuda moțiunii din Parlament.

Miercuri seară, președintele Iohannis a menționat că a luat act de poziția exprimată de premierul Cioloș și a lăsat să se înțeleagă că este de acord cu ea.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia susține că a doborât 50 de drone ucrainene. Doi civili și-au pierdut viața

Ministerul rus al Apărării a transmis sâmbătă că apărarea sa antiaeriană a interceptat şi distrus 50 de drone ucrainene în cursul nopţii, respingând unul...

Economia UE va suferi dacă va intra într-o „cursă a subvențiilor” cu SUA și China

Economia Uniunii Europene va fi afectată dacă va intra într-o ”cursă a subvențiilor” cu Statele Unite(SUA) și China, avertizează un oficial din cadrul Fondului...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă